Suntem doar umbre-n veşnică plimbare
Ce spaţiul infinit îl rătăcesc.
Superbul chip al stelei căzătoare.
Când stele cad... dorinţe se-mplinesc.

Ne doare cerul când simţim căderea.
Şi stelele ne dor când ne lovesc.
Dar noi iubim... şi mai avem puterea
Să dăm durerii leacul omenesc.

A mai căzut o stea din Carul Mare.
În ea ne-am pus dorinţele, cu dor.
Şi spre-mplinirea lor... în aşteptare
Ne pare parcă cerul mai uşor.

Dar timpul nemilos, căderii noastre,
I-a pus şi răsărit şi asfinţit.
Ajunşi în umbra zărilor albastre...
Ne-întoarcem iar în cerul infinit.