Să nu rănești un suflet lîngă tine
Să nu-l privești ca tine mai prejos!
Să nu îl amărăști nici azi nici mâine
Pentru că și pentru el muri Hristos.

Să nu-l mai ofensezi pe cel aproape
Zicîndu-i cu dispreț ca-i rău și e greșit
Adu-ți aminte că de-atîtea ori prea poate
Tu ai căzut și Domnul nu te-a pedepsit.

Să nu lovești cu vorba nici cu fapta,
Chiar cît de mînios atunci ai fi,
Căci Domnul osîndirea blînd răbdat-a
Și-i scris ca să te mânii, dar nu păcătui.

Să nu înfigi în inimă cuțitul,
Nu te grăbi un om să-l osîndești,
Căci cine ești, ca sa-ți asumi tu dreptul,
Să-l judeci sau-n privința lui să hotărăști ?

Să nu rănești, caci o adincă rană
Poate să sângere fără a se mai tămădui
Mai bine din iubire iartă
Căci știi că și tu astfel poți greși.

Să nu înjosești un suflet ca o floare
Ce-i firav și plăpînd în preajma ta
Căci floarea dacă o lovești, ea moare
Și cît de grea va fi osînda ta.

Să nu ții ură sau necaz pe-un suflet
Căci cum iertăm așa ni se v-a ierta,
Iar viața noastră e prea scurtă
Pentru a răni, lovi sau judeca !
Amin
August 2009