Mi-ai dăruit această Viață,
Isuse-n bunătatea Ta
Și mi-ai topit din suflet gheața,
Ce inima-mi încătușa.
Eram pierdut pentru vecie,
Fără vre-o șansă de apel,
Dar cine crede-n El, învie!
Pentru că Isus Sfântul Miel,
El lanțul morți-a sfărâmat,
Ce mă lega mai tare
El, pentru mine blestemat,
La Golgota, pe-o cruce moare.
Ca să trăiesc, Cristos muri
Prin asta, Viața El me-a dat
A biruit și-a înviat,
După scripturi a treia zi.
Nici iadul n-a putut să-L țină
Și nici toți cei, ce-L vor zdrobit,
El n-a avut păcat sau vină,
Călcând pe moarte a biruit.
Această Viață e un dar
Și chiar de vrei, n-o poți plăti,
Este lucrarea Sa prin har,
Ce poți să faci, doar al primi.
Această Viață e prea scumpă,
Ca s-o trăiesc și eu cumva.
Această Viață e prea scurtă,
Să o petrec pe undeva.
O, slavă Ție Tată Sfinte!
Prin Fiul Tău noi azi trăim!
O Viață Nouă scump Părinte,
O Viață, ca să te iubim.
Amin.
20.05.2010.
Te slăvesc și-ți mulțumesc Tată, pentru că ne-ai dăruit ce ai avut mai scump și mai sfânt, pe unicul Tău Fiu, prin El ne-ai înviat și trăim o Viață Nouă. Amin.
Fii binecuvântată!