Când sunt zdrobită puternic pe ilău
Mă doare... până în adânc de eu
Aş vrea să zbor, să mă ridic, să plec
Dar totul... este rană, e inert

Când o să fie-n mine tot întreg?
De jos din colb eu nu mai pot să plec
Mă ocolesc cu silă toţi din jur
Si nici nu ştiu că am ajuns "paşhur"

Stau şi plâng, neputincioasă zac
Iar lacrimile-n perle se prefac
Si strâng comori acolo jos în colb
Când toţi mă ocolesc ca pe un ciob

Timpul trece peste mine-n grabă
Lucrând acolo în adânc fără zăbavă
Iar "perlele" ce au căzut pe răni zorit...
Le-au vindecat, ba chiar m-au întărit!

Furtuna bate, bate neostoit mereu,
Astăzi tăria mea e numai Dumnezeu!
Acuma zbor, chiar aruncată ca un ciob...
Mă bucur şi din dragoste sunt rob!

amin ianuarie 2010