Tu capu-Ţi odihneai la cârma
Corăbiei pe care-ai mers,
Căci nopţile lungi de veghere
Trupul Tău ele L-au stors.

Te-ai odihnit lângă fântână
De osteneala ce-ai avut,
Dar nici un pahar de apă
Să bei,de-acolo ,n-ai putut.

Câtă nedreptate,Doamne,
Ai îndurat cât ai trăit,
Ai fost setos,flămând adesea,
Dar niciodată n-ai cârtit.

Tu,care ai creat Pământul
Şi bobul grâului în spic,
Ai avut totul la picioare,
Dar totuşi n-ai avut nimic.

Ai fost în voia Tatălui..
Şi-atât de mult ai suferit,,
Ai fost scuipat,ai fost bătut
Şi-adesea ai fost biciuit.

Mâncarea Ta a fost doar voia
Lui Dumnezeu s-o împlineşti,
Să faci doar ceea ce îţi spune
Şi lumii-ntregi sa Îl vesteşti.

N-ai vrut cununi şi-apreciere
Din paie,trestie şi fân,
C-ai ştiut de unde ai venit
Şi-ai ştiut şi cine e Stăpân.

Căci Dumnezeu e Cel ce are
În orice lucru întâietate;
N-ai acceptat gloria lumii
Şi nici a ei multe palate.

În simplitate şi-umilinţă
Trăit-ai viaţa pe pământ,
De-aceea şi Dumnezeu Tatăl
Te-a înălţat aşa de mult;

Ca mai presus de orice nume
Să fie Numele Isus
Şi orice genunchi să se plece
Pe pământ şi-n ceruri sus.

Şi orice limbă să rostească
În duh şi-n adevăr:
Isus Hristos e Domnul !
Aici pe pământ şi-n cer .
Amin.