Ţi-am găsit umbra lângă pomul plecat
plecat spre cer cu frunza desfăcută,
cu rădăcinile înfipte în eter
cu-ntreaga lui coroană nevăzută.
Te-am căutat şi Te-am găsit umbros;
cum să se lumineze soarele pe sine ?
căzut în lacul drept cu luciul gros
cu umbra lui de raze şi lumine.
Te văd mereu cu degetele ochi,
cu ochii ochi, cu umbra mea căscată
flămândă după trupul Tău necopt
ce cade peste noi cu umbra-i toată.
Te desenez aiurea pe asfalt
cu creta paşilor de jucărie,
să te desprind aiurea de înalt
să te încătuşez cu umbra-Ţi vie.
Incercarea de a pune in cuvinte "conturul" lui Dumnezeu.