A fost o vreme când nătâng,
credeam că lacrima e pentru oameni de nimic.
Şi am avut dreptate.
În faţa Ta, azi sunt atât de mic
încât doar plâng,
plâng rugăciuni îndurerate.

Iar Tu-mi vezi lacrima aşa cum e:
fierbinte
şi grea.
Mă arde şi-obrazul meu simte
arsura.Şi pielea obrazului
plânge şi ea.

Şi lacrimile-mi grele
cad încet
şi se opresc o clipă
pe clape prăfuite de pian.
Şi-n liniştea plină de stele
pictate pe-un cer violet,
atinse de lacrimi, clapele ţipă!...
şi se topesc.

O, Dumnezeule ce semeni lumină,
Ţie mă-nchin.
Ai milă de mine, durerea-mi alină
şi-ascultă te rog, cântecu-mi trist.
E o rugăciune, Părinte divin,
ce-L roagă pe Crist...
să revină.