O treziţi-vă.
Autor: Marinela Balcu  |  Album: Poezii inspirate-vol.II  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de marinela4Isus in 11/07/2010
O treziţi-vă voi astăzi
Şi vegheaţi în ascultare,
Vine Mirele,să mergem
În a Sa întâmpinare.

Să avem candela plină
Cu untdelemnul cel sfânt,
Ca atunci când Domnul vine
Să ne ia de pe pământ.

Bucuroşi vom fi odată
C-am muncit neîncetat
Şi n-am stat în lenevire,
Ci pe Domnul L-am lăudat.

Vom privi acele lucruri
Ce ochiul nu le-a văzut,
Care la inima omului
Nicidecum nu s-au suit.

Dar ,când vom fi în Splendoarea
Cerului cu-a sa oştire,
Ne vom bucura de toate,
Noi şi cu al nostru Mire.

Căci,în bunătatea Sa,
Domnul ni le-a pregătit,
Fiecăruia în parte,
Cum pe pământ a muncit.

Nu-s modestă-n cele sfinte,
Nu ştiu alţii cum gândesc,
Dar,în locaşul ceresc,
Un loc mai înalt doresc.

Vreau gândirea tuturora
Să fie ca şi a mea,
Să ne bucurăm cu Domnul
În toată Splendoarea Sa.
Se distribuie gratuit spre slava Domnului.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1456
  • Export PDF: 2
Opțiuni