Mă bat cu pumnu-n piept ades
Şi strig: “Cât Te iubesc pe Tine!”
Dar conştiinţa îmi dă ghes,
Să recunosc că am ales,
Să mă iubesc mai mult pe mine.

Şi uit că am promis cândva,
Că o s-ascult mereu Cuvântul,
C-am să citesc din Cartea Ta,
C-o să-împlinesc ce scrie-n ea,
Dar toate au pierit ca gândul.

Mă bat cu pumnu-n piept ades
Şi strig că sunt iertat prin Tine,
Dar văd că timpul ce-am ales
Sa Îţi slujesc, nu-i de-înţeles,
Căci mă slujesc mai mult pe mine.

Şi văd că-mi merge tot mai rău,
Că tot ce fac e o himeră,
Un labirint e crezul meu
Şi tot alerg, uitând că eu,
Sunt doar o clipă pasageră.

Mă bat cu pumnu-n piept ades
Şi strig c-am biruit prin Tine,
Dar uit că drumul ce-am ales,
A estompat acest proces,
M-a transformat încet, pe mine.

Şi simt că am greşit cumplit,
Uitând de “Locul căpăţânii”,
De ziua când Te-am răstignit,
De biciul care Te-a lovit,
De fruntea Ta ce purta spinii.

M-aplec ca trestia în vânt
Şi-ngenunchez în umilinţă,
Pe-altar de jertfă eu-mi frânt
Se dăruie, fără-un cuvânt,
Tu modelezi a mea fiinţă.

Şi înţeleg că tot ce-ai spus,
Atunci când m-ai cules din lume,
E dăltuit în ceruri sus,
Că promisiunea Ta Isus,
M-a înoit, prin sfântu-Ţi Nume.

Acum Te rog, în trupul meu,
Ce stă mocnind, ca un tăciune,
Să pui Tu dragoste mereu,
Să ard şi-atunci când mi-este greu,
Să simt că eşti Isus, cu mine.

M-aplec ca salcia la mal
Şi-n pioşenie, caut alinul,
Purtată de al vieţii val,
De-s jos în vale, sus pe deal,
Tu pui în ochii mei, seninul.

21/07/10, Barcelona- Lucica Boltasu