OXIGENUL VIETII

Oxigenul vieţii, atom din Dumnezeu,
Însuflețește omul eternităţii.
Inima respiră Cuvântul, mereu,
Umplută de harul divinităţii.

Când m-adâncesc cu totul în Scriptură,
Pătrunsă de tainele din versete,
Descopăr capcanele-ntinse de ură.
Uimitor... Lumina mă izbăvește.

Profeții ce dezvăluie Adevărul,
Îmi vorbesc desluşit, mai pe înţeles.
Mă lămuresc, cât de viclean este răul,
Mă pun în gardă, să nu cad în eres.

Fărădelegea desparte de Dumnezeu,
Nedreptatea lovește val după val.
La Isus găsește alinare sufletului meu,
Prin credinţa ce duce spre eternul mal.

Mă-ntăreşte cu fericire aparte,
Cuvântul tipărit în inimă mereu.
Nimic de Dumnezeu nu mă desparte,
Dacă nu las, să zvâcnească al meu eu.

Prin jertfa ce-mi dă har de mântuire,
Port diadema călăuzitoare,
Spre tărâmul etern... Nemurire...
Cu bucurii divine, nepieritoare.

Să nu las liber firii mele rebele,
Isus mi-a vorbit ades, blând şi duios.
Mi-a risipit gândurile efemere,
Mi-a croit un ţel, un drum armonios.

A pus răbdarea, când ştia, că mă doare,
Să mă-nveţe iubirea dezinvolt.
Răzvrătirea să nu mă-mpresoare,
Mândria piere, n-am gând să mă revolt.

Oxigenul vieţii eterne respirând,
Pe aripi sfinte vin Cuvintele senine.
Lumina în viaţa mea iertare semnând,
Pune în inimă iubirile divine.
Amin!