Străin printre străini,
În viața asta trecătoare
O șoaptă parcă vine:
Să-mi spună poate mâine
În viață va fi soare.

Dar umbrele se strâng,
Și întunericul în zbucium se ridică
De parcă tot adâncul se luptă, ca să frângă,
Să surpe tot ce-i mai frumos și mai plăpând:
Al meu suflet să-l doboare, să-l dărâme, să-l câștige.

Și lupta-i grea și noaptea întunecoasă,
Aștept să vină zorii cu-a lor lumină maiestoasă
Dar noaptea-i lungă și demonii ‘s o mie
Căci nu se dau ‘napoi de la ce-au făgăduit
A-mi face mie!

Dar chiar și-așa nicicum n-am să mă las,
Și tot mereu în rugăciune Tata vin la Tin’
Cu teamă și smerenie și-acelaș glas
La tine strig mereu o Doamne nepătruns
Căci poate izbăvirea, e doar la-un ceas.


Și chiar de-ar fi să aștept să treacă anii
Eu știu că printre stihii și peste demoni
Autoritar de sus comanzi
Și sufletul cu drag tu mi-l ocrotești
Și-mi ceri: mai ai nițel răgaz.

Eu știu că lupta-i grea
Și că durerea-i mare
Dar, doar din suferință ajungi
Să ‘nveți ce-i dragostea împletită cu răbdare
Ce naște o credință nepieritoare.

Și acum când lupta-i pe sfârșite,
Când legiunea nu te‘nvins
Chiar de ai răni și ești trudit
Îți spun din inimă copile:
Bine-ai venit acasă la al tău Tată preaiubit!

23 Mai 2010, Brasov