TACEREA


Tăcerea-i o virtute,
Ea ştie să asculte.
Nu deschide iute gura,
Cunoaște măsura.

Tăcerea-n orice vreme,
Nu are, a se teme.
Lucrează cu folos,
Spre-a Domnului prinos.

Tăcerea nu-i prisos,
E giuvaier frumos.
Ea laudă-I aduce,
Celui ce-a stat pe cruce.

Să poţi, să taci ca El,
Ca blândul Mielușel.
Cere azi putere,
Din a Lui tăcere.

Lovit cu-înverșunare,
În suferinţă mare,
De chinul morţii străpuns,
Călăilor n-a răspuns.

Şi-a deschis în rugă,
Blajina Sa gură.
Să ceară iertare,
Pentru a lor purtare.

Să ştii, gura s-o ţii,
Smerită s-o întreții.
Cere ajutor de sus,
Din puterea Lui Isus.

Când unii te lovesc,
Să poţi spune: Te iubesc!
Iar celui batjocoritor,
Să îi vii în ajutor.

Cu iubirea divină,
Ura nu stă la cină.
E fără de pereche,
Ea frânge firea veche.

Ia seama la tăcere,
Fă-i Domnului plăcere.
Deschide gura-n rugă,
Spre laudă să curgă.

Din psalmi tu să vorbești,
Ferește-te de povești.
Vorba lungă sărăcește
Şi pe Domnul nu slăvește.

Cu minciuna se-nfrăţeşte,
Cu bârfa se-mbrobodeşte.
Ca morișca se pornește,
Tare greu se mai oprește.

Nu te lăsa la vorbe prins,
Pe-al bârfei șirag întins.
Căci focul când e aprins,
E mult mai greu de stins.

Mai bine taci, ascultă,
Tăcerea e mai cultă.
E de divină sorginte
Şi niciodată nu minte.

Amin!