Îţi dau Isuse...
Autor: Paula D  |  Album: 1  |  Tematica: Laudă și închinare
Resursa adaugata de PaulaD in 24/08/2010
Îţi dau, Isuse, gândul meu
Ca să-l îmbogăţeşti de Tine,
Să nu pătrundă ce e rău
Ci numai tainele-Ţi divine.

Îţi dau, Isuse, fapta mea
Chiar de-i mai slabă la-nceput,
Ajută-mi să pot continua
Să împlinesc ce am crezut.

Îţi dau, Isuse, timpul meu
Să fie câştigat pe veci,
În rugă, cânt, Tu eşti mereu
Şi nu Te las nicicând să pleci.

Îţi dau, Isuse, trupul meu,
Sfinţeşte-l pentru-a fi adus
Ca jertfă pe altarul Tău;
Primeşte-mă de tot, Isus.

Îţi dau, Isuse, viaţa mea
Şi fiecare răsuflare,
Ca Tu să Te arăţi prin ea,
Să vadă toţi cât eşti de mare!

Îţi dau, Isuse, ce mi-ai dat
Căci tot ce am e de la Tine,
În harul Tău eu sunt bogat,
Lauda mea Ţi se cuvine!


6.11.2009
http://pauladita.wordpress.com/
Minunata poezie
O poezie minunata. Este ca un motto al unei vieti dedicate Domnului. Atitudinea aratata in poezie este cea pe care Tatal o asteapta de la toti copii Sai. Domnul sa te binecuvinteze Paula si sa iti dea har in continuare!
Adăugat în 07/06/2011 de emanuel.adelin
Binecuvântări sfinte, să fie asupra ta în orice vreme.
Glorie si Slavă Împăratului nostru. AMIN!!!
Adăugat în 20/09/2011 de mirela_40
Statistici
  • Vizualizări: 1483
  • Export PDF: 26
  • Comentarii: 2
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni