Iubire… ce cuvânt măreţ!
Ce-adânc e înţelesul lui!
Se-ascund în el comori de preţ,
Însă… nu-i pasă nimănui.

Iubire... ce splendori, ce har!
Ce stări de cer cuprinde ea!
E cel mai scump şi mare dar!
Dar… nu-l oferă nimenea.

Iubire... ce surâs curat!
Ce dulci şi sfinte mângâieri!
E locul binecuvântat,
Şi totuşi... nu e nicăieri.

Iubire… foc aprins şi dor!
Ce caldă-i e îmbrăţişarea!
Ce minunat e-al ei fior!
Dar cine i-a-nţeles chemarea?

Iubire… unde te ascunzi?
De ce nu eşti între părinţi?
De ce în inimi nu-i pătrunzi
Să nu mai fie suferinţi?

Iubire… unde-i lanţul tău?
De ce nu i-ai legat pe fraţi?
Să nu mai calce înspre rău,
Să nu mai fie separaţi?

Iubire… pentru că exişti
Fă toţi să-ţi afle caracterul,
Şi-n toţi acei care sunt trişti,
Să cânte de acuma cerul!

Iubire… eşti nemărginită!
Tu dintre toate-ai fost întâi,
Iubire… eşti deosebită!
Şi veşnic Tu o să rămâi.



26.12.2009