Trăim într-o lume modernă și sofisticată
în care timpul a ajuns să ne fie dușman.
Suntem prinși în mrejele stresului și agitației
ocupându-ne astfel și puținul răgaz
de a mai sta în părtășie cu Dumnezeu...

Genunchii noștri? ...
Vom zice că ne sunt trudiți,
însă nu de stat în rugăciune
ci, mai degrabă din cauza alergării noastre nebunești...

Ochii noștri? ...
Da, ne sunt roșii și obosiți,
dar, nu de veghere și lacrimi fierbinți
ci, din pricina orelor nedormite din noapte,
când uităm să mai spunem:
“Eu mă culc și-adorm în pace,
căci numai Tu, Doamne,
îmi dai liniște deplină în locuința mea!”

Cuvintele noastre sunt oare
precum ne învață Cuvântul?
Sunt ele drese cu sare?
Sau doar bârfe și cârtiri, vorbe ușoare?
Ne-ndemnăm la fapte bune?
La dragoste? Vorbim între noi
cu psalmi și cuvinte de laudă?
Sau doar cu râsete zgomotoase și glume nebune? ...

Ascultarea, vegherea, tăcerea...
Unde-s oare?
Dar sinceritatea, mulțumirea, smerenia?
În zilele noastre, nu-i așa, și-au cam pierdut puterea...
Ei bine și pentru acestea vom fi întrebați
și vom da socoteală!
Căci nimic, nimic nu va rămâne nescos la iveală!

Mai știm noi cu adevarat ce e iubirea?
Înțelegem ce este fericirea?
Mai știm că-i nevoie să cerem Duh Sfânt și putere?
Realizăm că nu-i suficientă o simplă scânteie?

Ne place să fim căldicei, lăsători,
la o parte de lucruri importante.
Alergăm și ne zbatem ades.
Uităm că mai presus de toate,
e Împărăția Cerurilor și apoi celelalte...

Aceste cuvinte ar trebui să trezească
adormiții care-au uitat că odată
erau plini de putere și râvnă curată!
Să-nmoaie inimile înghețate de mult,
s-aprindă a Duhului foc și avânt!

Bunătatea Lui nu a ajuns la capăt!
Dragostea Lui e o dragoste adevărată!
Cuvântul Său este da și amin!
Fără-ndoială, fără pată!

Domnul ne așteaptă!
Acel ce ni-e Prieten, Stăpân, Ajutor...
Acela ce ne e Tată și Răscumpărător!
Haidem să lăsăm la o parte tot ce-i lumesc,
tot ceea ce știm că este pământesc!
Să intrăm în odăița pe care
de mult nu am mai închis-o pentru închinare.
Să ne așternem genunchii, la El la picioare
și cu lacrimi fierbinți, cu lacrimi de căință,
să ne întoarcem la Domnul, la sfânta pocăință!