Minunile Creaţiunii

Motto: ''Acest cel mai însemnat sistem de sori, planete şi
comete, nu puteau proveni decât din sfatul unei Fiinţe inteligente
şi puternice. Această Fiinţă guvernează toate lucrurile, nu cu un
suflet al lumii, ci ca Domnn peste toate. Şi datorită stăpânirii Sale,
El vreasă fie chemat Domnul Dumnezeu.”
Isaac Newton. Citat din "Principii."

"O, Necunosut misterios! O, Mare Fiinţă! Fiinţă Nemărginită, ce
suntem noi? Suprem Făcător al armoniei, ce eşti Tu, dacă opera
Îţi este atât de măreaţă? Sărmane mituri omeneşti care cred că
Te cunosc! O, Dumnezeule, Dumnezeule! Atomi, nimicuri, cât
suntem de mici! Şi cât de mare eşti Tu! O, Dumnezeule, Dum-
nezeul meu, Atotputernicule, Atotiubitorule! Nemărginire subli-
mă şi necunoscută... O, Tată al naturii! O, Te iubesc! ... Te iubesc!
Început Atotputernic şi Necunoscut! Fiinţă pe care nici un cu-
vânt omenesc nu te poate numi. O, Divin Principiu, Te iubesc!
Aşa de mic sunt, că nu ştiu dacă mă auzi. Da, mă auzi, Creato-
rule!"
N. Camille Flammarion

" Îţi mulţumesc Creatorule şi Doamne, că ne-ai dăruit aceste bu-
curii de creaţiunea Ta, admiraţia de operele mâinilor Tale! Eu am
făcut cunoscut strălucirea operelor Tale pe cât spiritul meu mărgi-
nit a putut să cuprindă Nemărginirea Ta! Unde am zis ceva, ce
este nedemn de Tine, sau am fost silit să năzuiesc la propria mea
glorie, aceasta iartă-mi-o cu milostivire!"
Iohannes Kepler



Când cugeţi şi-analizezi, cu atenţie rând pe rând
De când omu-a fost creat, el înţelepciune având,
S-a aprofundat prin studii şi prin ample cercetări
În domenii ale ştiinţei, după vremi şi-mprejurări
Ce necesitau progresul, spre noi culmi înaintând,
Marcând istoria lumii, cu-ale lui mari constatări.

Mintea ce a posedat-o, prin harul lui Dumnezeu,
Având multiple însuşiri, şi-a dezvoltat tot mereu
Prin descoperiri divine despre cum funcţionează
Legi pe care Dumnezeu, le-a fixat şi guvernează,
El fiind Izvorul sacru, şi-al lumilor centru Nucleu,
Fiinţa în jurul căreia, etern, Universul gravitează.

Dar, mai-nainte de ce omul cu a minţii lui putere
Să se-avânte-n cercetări pentru-a dezlega mistere,
Dumnezeu prin Duhul Său, vizând lumile astrale
Ne-a lăsat spre a cunoaşte, multe din tainele Sale
Scrise-n paginile sfinte, pentru om, cu precădere,
Ca el s-aibă cunoştinţă, cercetând pe-a vieţii cale.

Astfel Iov, în cartea sa, tratând puterea cea mare
A Dumnezeului Veşnic, prin forţa Lui creatoare,
Vorbind despre Univers ce-i compus din Galaxii,
El, ne descoperă Orionul, şi-a lui faimă din vecii
Ce uimeşte minţi selecte, în spectrul de cercetare
Când pătrund mai în adânc, şi-observă minunăţii.

Pentru-a şti, ne relatează, că-n spaţiul nemărginit
Pământul e spânzurat, pe nimic chiar fiind clădit,
Şi, ca şi celelalte astre când pe firmament plutesc
Nici el, nu face abstracţie, legilor ce-l cârmuiesc,
Legi pe care cosmosul, în existenţa sa le-a primit
De la cel ce-I Creatorul, şi fiinţând Îl preamăresc.

Despre forţa-Nţelepciunii, cu obârşia sacră divină
Prin cartea "Proverbelor " Solomon face lumină,
Descriind pământul astfel, jucând pe-al lui rotocol
Arătând cum că-i rotund, şi pluteşte-n spaţiul gol
Aşezat fiind în pleiada, atâtor astre ce-o combină
Şi-n mişcarea cea trasată ’şi-mplineşte al său ocol.

Inspirat, şi Isaia, profetul, în cartea lui ne descrie
Că-a lui Dumnezeu putere, izvorând din veşnicie,
Stă deasupra cercului (amintind despre pământ)
Ca o sferă fiind creat prin Cuvântul Lui cel sfânt,
Ca-n planul creaţiunii, adevărul, corect să se ştie,
Să nu poată fi trunchiat, prin răstălmăciri înfrânt.

Istoria noastră ne spune, raportând marii învăţaţi
Ce-n decurs de mii de ani s-au văzut toţi obligaţi
De-ale lor descoperiri vaste, să le facă cunoscute
La ai lor contemporani, şi cum au fost concepute,
La origine având principii, piloni veşnici aşezaţi
De-o Fiinţă ce-i Supremă, cu puteri necunoscute.

Ere întregi, şi generaţii, ce pe rând s-au perindat
Strălucit-au cu-a lor faimă şi-n urmă ele-au lăsat,
Mărturii multe pe care, prin ştiinţă-au descoperit
Că-n Univers sunt legi fixe, astfel fiind întocmit,
De-acea Forţă ce se vrea Dumnezeu necontestat,
Creator, a toate câte există căci voia Sa le-a zidit.

Ei, aşezând bazele ştiinţei, pe principii stabilite
Au lăsat posterităţii, legi ce-au fost descoperite,
Care-apoi fiind cercetate, ştiinţa a-naintat mereu
Dând lumii celebrităţi, tot mai sus, spre apogeu
Cunoştinţa crescând astfel, minţile fiind diferite
Remarcându-se prin sdudii, în jurul unui Nucleu.

Aristarh din Samos astfel, e primu-n astronomie
Cel ce în urma cercetării, a susţinut sus cu tărie,
Că pământul... se învârteşte, şi în jurul axei sale,
Şi-mprejurul soarelui, împlinind fix ciclu-n cale,
Că şi el, fiind un astru, n-aceleaşi legi se înscrie
Şi urmează acelaşi drum, drumul legilor astrale.

Peste veacuri studiind, Nicholas Copernic spune
La fel, şi el explicând, şi lui Ptolomeu se-opune,
El răstoarnă şi dărâmă vechiul sistem geocentric
Fundamentând teoria, pe-unul nou, heliocentric,
Cu credit de adoptare, când a-nceput a-l expune
Cu succes la auditoriu, şi impact foarte puternic.

Afirmaţiile sale, cu timpul, au devenit novatoare
Şi minţi agere de-a şti le-au propagat cu-nfocare,
Galileo Galilei, studiindu-le, le-a susţinut cu tărie
Chiar de-a fost persecutat, din pricină că-i erezie
El a spus: " Eppur si muove " în ultima prezentare
Frază ce-a rămas celebră, amintită-n astronomie.

A urmat Iohannes Kepler, descoperitorul de legi
În mişcări ale planetelor, dacă vrei să le înţelegi
Cum ele-au fost calculate, pe traiectorii eliptice,
Soarele fiind la centru, stabilind principii unice
Şi că-n a le lor mişcări poţi misterul să-l dezlegi,
Arătând prin calculări, că timpul i-a fost propice!

Isac Newton a fost omul, după ani prin cercetări
Ce-a aflat, cum Universul se atrage prin mişcări,
Şi că-astfel este-aşezat, pe principii neschimbate
Şi că nimeni, şi nici când, să le-nlocuie nu poate
Fiind astfel întocmit, el, nu poate-avea dereglări,
Ce-ar da naştere la haos, perturbând lumile toate.

N Camille Flammarion, când vorbea de Univers
Spunea că-i totu-n mişcare, şi legile-i de neşters,
Ele nu-şi pierd din puterea veşnică-n desăvârşire
Pentru care-au fost create, fiind baza de susţinere,
Ca-n virtutea acelor legi, să existe-n al său mers
Demonstrând stabilitatea, în prea vasta-i infinire.

Completat de von Braun, că ce-i creat e perfect,
Că pământul şi-Universul, are-un mare Arhitect,
După multele-i observaţii, prin misterele astrale
El conchide: , , E-un Creator, nu există altă cale!”
Geniu-al secolului, prin cel mai superior intelect
Adâncit, în cercetări noi, cu programe triumfale.

Fiind bine documentat, că legile sunt respectate
În mecanica cerească, şi că nu pot fi schimbate,
Că împlinesc cu prisosinţă, în a lor desfăşurare
Căile ce-au fost trasate, cu-o precizie uimitoare
A dat naştere rachetei, vehicul cu oficiu-n spate
Ce-n secolul douăzeci, a produs multă fervoare.

În decursul, multor veacuri, ştiinţa s-a îmbogăţit
Prin descoperiri de seamă şi-orizontul şi-a lărgit,
Stabilnd un punct comun care-n concluziile sale
Defineşte-o forţă enormă prin legi supranaturale
Că-n voinţa de a merge, omul nu poate-n sfârşit,
Până la momentul zero... -al apariţiei Universale.

Astfel, legea gravităţii, prin a sa forţă universală
Fizica a dezvoltat-o, creând cea mai vastă şcoală,
Aducând pe scena lumii, multe enigme şi-nsuşiri,
Ce pe culmi, a împins omul, la-nalte descoperiri,
Conferindu-i certitudinea, de-a fi-o fiinţă morală
Cu răspunderi categorice, pornind şi la înfăptuiri.

Şi, cercetându-le cu râvnă, el, orizontul şi-a lărgit
Şi-a ajuns la cunoştinţa, c-acel spaţiu, nemărginit,
Explorat poate să fie, prin sateliţii tehnici, lansaţi,
Duşi de sondele enorme, până-n vid şi propulsaţi,
De-a se înscrie pe orbite, scopul fiind clar definit
De la baze de lansare, prin comenzi, fiind dirijaţi.

Şi-au ajuns după concluzii, la hotărârea cea bună
Pân-la urmă să trimită-un echipaj uman spre lună,
Să constate-a lui structură, ce-are acest luminător
Pus să stăpânească noaptea, de Cel care-I Creator,
Fiind văzut din sfera noastră ca a nopţilor cunună
În splendoarea ce-o transmite, pe cerul multicolor.

Astfel, planul le-a reuşit, şi-n îndepărtatul Cosmos
Cu nava Apolo unsprezece echipaju-a fost dat jos,
Şi pe-al Lunei teren moale, când piciorul şi l-a pus
Armstrong a crezut că-afundă şi se lasă astfel dus,
Declarând surprins de totul faţă de pământ pe dos
Entuziazmat la culme, triumfal, cu emfază a spus:

" Un pas mic e pentru om, un salt pentru omenire!"
Deschizând noi orientări lumii pentru-a da în ştire,
Că regina clară, a nopţii, cu-a ei splendidă lumină
Ce-o primeşte dela soare, stă-n postura sa virgină,
Fără aer, fără vânturi, veşnic, în completă liniştire,
Exceptată de intemperii, ea-şi parcurge calea lină.

Fără aer, şi făr’oxigen, luna, nu este-o planetă vie!
Dumnezeu cand a zidit-o, pentru timp şi veşnicie,
I-a trasat un scop precis, noaptea să o stăpânească
Şi prin flux şi prin reflux, mărilor să poruncească
Iar omul să se gândească, c-ar trebui multe să ştie
Cum au fost orânduite-n asamblarea cea cerească.

Ea e-un satelit al Terrei, dar şi unitatea de măsură
Pentru timpul ce-l datează când cu anii se numără,
Prin ciclul care-l încheie rând pe rând şi tot mereu
Ne vorbeşte despre scopu-i, rânduit de Dumnezeu,
Ce le-a potrivit pe toate, şi spre slava Lui concură
’N existenţa universală, El, fiind veşnicul Nucleu.

Pentru prima dată omul, prin curaju-i de neînfrânt
El, a ajuns să cerceteze, solul Lunei, de-i pământ,
Şi-a văzut că-i praf şi rocă, că structura-i selenară
E lipsită de elemente, astfel, viaţa, ca sa nu apară
Aşa cum este pe Terra, cum spune Cuvântul sfânt
Când Dumnezeu a vorbit, şi toate se întruchipară.

După studii şi-analize, omul, a înaintat cu gândul
Mai departe să-ntreprindă Universul explorândul,
Dacă nu cumva-ar fi viaţă şi pe-ndepărtata Marte
Planeta cu mari speranţe, să-şi dea taina laoparte,
Şi s-arate lumii noastre că spre viaţă-şi ia avântul
De-a se-nscrie-n circuitul, de valori cu cota parte.

Dar prin sondele spaţiale, ce până-acum au trimis
Şi-n direcţia lui Marte, despre viaţă n-au transmis,
Căci şi Marte, fiind cuprinsă, tot în sistemul solar
N-are cum să aibă viaţă-n spaţiul său cel planetar,
Limitată la pământ, viaţa, stă-ntr-un circuit închis
Şi-aici mica noastră lume, are-oprelişte-un hotar!

Dumnezeu Cel Sfânt creat-a, şi planete fără viaţă
Să servească doar ca semne, arătând o altă faţă,
Omul, să poată a înţelege, că nimic la întâmplare
Nu a fost creat, ci totu-i, rodu-Nţelepciunii, mare,
A celui ce-i Creatorul, în lucrarea vastă, măreaţă
Dumnezeu Atotputernic, El fiind Forţa creatoare.

Dar de ce, se vrea a vede, şi-alte planete cu viaţă?
E un studiu doar al minţii, a-l compara faţă-n faţă,
Cu-altfel de forme mai vaste, ale vieţii de-nceput,
Adâncindu-şi cercetarea, prin tot ce-i necunoscut
Pentru-a dezlega enigme, din care multe se-nvaţă
Recuperând prin ştiinţă, din timpul ce s-a pierdut?

Nu cumva sfârşitul lumii ascunde-un mare mister,
Şi prin ştiinţa fizicii, îl exploatează acum Lucifer?
Nu cumva ar vrea să scape de pământul blestemat,
Unde-şi va avea destinul, stând o mie de-ani legat,
Profetic, bine înţeles, ca şi cu un lanţ mare de fier
Având timp să se gândească la răul ce-a provocat?

Căci, pe o altă planetă, viaţa, dacă-ar putea exista
Împreuna ar fi cu omul, aliat, şi păcatul s-ar muta,
Astfel de mânia aprinsa, a judecăţii sfinte de-apoi
Lucifer s-ar măguli, reuşind, c-a dat timpul înapoi,
Şi atunci sentinţa sa, în final, ea s-ar putea comuta
Astfel, Lucifer nu ar fi singur, ci cu omul, ar fi doi!

Se prea poate ca în mintea an de an ce-a dezvoltat
Să-i străfulgere şi gândul din pământul blestemat,
Ca să-ncerce să emigreze, în alte lumi din Galaxii
Pentru a-şi duce mai departe lupta sa prin veşnicii,
Împotriva Celui veşnic, cu omul, avându-l ca aliat
Demonstrând lumilor vaste, că-mpreună ei sunt vii.

Dumnezeu nu va permite ca omul să poată ajunge
În planetele cu viaţă unde liniştea-n pace ea curge,
Acolo, atunci când Lucifer, nu a putut să pătrundă
Prin marea sa răsculare, scopul rău să îşi ascundă,
Chiar, oricâte sforţări va face, şi la câte ar recurge
Trebuie să-şi ia osânda, pentru fapte să răspundă!

Lumilor, ce-au fost create, puse-astfel în Univers
Dumnezeu nu va admite nici-o schimbare în mers,
Ele-au fost demult testate, şi-au rămas biruitoare
Pentru viaţa cea de veci, câştigând-o în ascultare
Pentru ele din conştiinţă, Lucifer... este deja şters
Rămânând pe totdeauna, sub Forţa cea Creatoare.

Deci la ele, prin ştiinţa, acestor mari descoperiri
Lucifer, nu poate ajunge, prin ascunsele uneltiri,
El poate să născocească, planuri noi să inventeze
Dar să scape de sentinţa-i n-ar putea să emigreze,
Trebuie să stea sub focul celei mai mari osândiri
Şi de-aceea mult mai ager, trebuie să privegheze.

Mărginit la lumea noastră, în planul de mântuire
Îngrădit, el pe veci este, fiind supus la osândire,
După şapte mii de ani, prin războiul ce-a pornit
De-a lupta cu Dumnezeu, va fi-n sfârşit nimicit,
Şi-Universul liberat, de cea mai grea-mpotrivire
Va cânta, în veci osanale, Celui ce ne-a mântuit.

Ştiind soarta ce-şi merită şi puţin timp că mai are
El, toată-a sa filozofie acum şi-o pune-n mişcare,
Şi prin aliatul său fidel, omul, ce porunca a călcat
El ar vrea ca să arate, că-al său scop, nu-i limitat;
Prin puterea-i de seducţie, de-amăgire şi înşelare,
Mii de ani el tot mereu, practicând şi-a dezvoltat!

Astfel, iată cum, omului, sugerându-i prin ştiinţă
C-ar putea sa întemeieze, cu-a sa vastă iscusinţă,
Colonii, în noi teritorii, care-ar fi-astfel populate
Depune eforturi mari ca să poată-ajunge-n Marte,
Planeta-mmbrăcată-n roşu, ce-ar dori ca locuinţă
Unde-ar vrea rege să fie şi-mpărat fără de moarte.

Biruit fiind în Eden, raiul, ce i-a fost încredinţat
Să-l păzească şi îngrijească, omul s-a aventurat,
Să cunoască şi-alte taine, care i-au fost interzise
Prin porunca de-asculta, implicit, lui nepermise,
Şi-n dorinţa de-a afla, ispitit, a ajuns şi la păcat
După care i s-au luat, multe făgăduinţe promise.

La sfârşitu-acestui veac, când progresele ştiinţei
Au înaintat atât de mult, prin lumina cunoştinţei,
Când prin cosmicele nave a fost deschisă o cale,
Omul, poate face cercetări până-n spaţiile astrale,
Când împins de rezultate se lasă antrenat voinţei
Pentru-a descifra mistere incluse-n calculele sale.

Şi-astfel, Lucifer pe lângă om ar dori să evadeze
Spre planetele cu viaţă, scopul fiind să cerceteze,
Cum a luat naştere viaţa, ce între timp, a evoluat
Având pretext de-a afla cum treptat s-a dezvoltat,
Că ştiinţa are dreptul, la transformări să vegheze
Pentru-a obţine informaţii demne de necontestat.

Amăgirea-i prea ascunsă, prea destul de rafinată
Sub aspectul de progres, al ştiinţei, fiind aplicată,
Benefecii mari de-a aduce, savanţilor prin ştiinţă
Viaţa să o prelungească, scurtând-o de suferinţă,
De atâtea boli grozave, ce frecvent, este-atăcată
Tot mai mult în acest veac bântuit de necredinţă.

Tot ce-a fost descoperit până-acum prin cercetări
Au rămas doar planuri fixe, pentru-alte orientări
Asupra mersului vieţii, care-ntruna, tot mai mult,
E stresată şi-atăcată, de-al veacului, mare tumult,
Cu nonsensuri şi amăgiri, ce se-aud în trâmbiţări
Despre care lumea noastră nu ia act, nu le ascult'.

Flavius Laurian Duverna
29 august 2010