APA VIETII

Pe calea prafuita
De mii de vanturi rele
Calatorea si viata mea lihnita
Vrand apa..sa bea si sa se spele.

A alergat, a mers si tot asa
Insa cu cat mai mult ea cauta
Cu tot atat setea se intetea
Iar vlaga, eu simteam cum ii murea

A incercat cu tot ce se putea
Mai bine zis, ce lumea-i oferea
Doar cu iluzii moarte se hranea
Insa din toate doar setea revenea.

Nu cunosteam ce-nsemna apa
Dar eu tanjeam dupa ceva mai bun
Visam la locul unde pot adapa
Speranta mea uscata de-al lumii vechi surghiun.

Aproape cand se oglindea inspre apus
Un glas divin, ceresc, se auzi de sus
Un glas ce vijelia mortii a rapus
Al cui era? Era al Lui Isus!!

Mi-a intins mana si m-a ridicat
Mi-a dat sa beau din cupa-I de imparat
Cu Apa vie inima mi-a spalat
De orice praf de moarte, de pacat.

Sorbeam picuri de apa cristalina
Asa cum solul saruta roua diminetii
Si inima-mi se umplea de lumina
Cand ma gandeam: “eu beau din apa vietii!”