Multa durere in poeziile tale.
Pune aceasta durere la picioarele Domnului Isus.
Domnul Hristos a avut nevoie de ucenici in Ghetimani cand sufletul sau se zbatea cu sudoare de sange, niciunul nu a putut sa ii stea alaturi, a stat singur Isus in aceasta lupta.desi ii hranise si ii invatase cum sa traiasca ei nu au putut face atunci dovada devotamentului fata de Mantuitor.

Putin mai tarziu ucenicii il parasesc de frica pe cel pe care il iubeau, ramane singur Isus in fata judecatorilor si in fata batailor. singur pe cruce fara ucenici cu exceptia lui Ioan si a catorva femei. cerul se inchisese caci El devenise pacat. E o singuratate universala in inima lui Isus cand si Tatal si-a intors fata de la El caci era incarcat cu pacatul omenirii.

Nu a avut Isus nici casa, nici masa, nici sotie sa-l iubeasca, nici copii sa-l imbratiseze, noi avem mai mult decat a avut El pe pamant.

Sincer, eu nu văd în acestă poezie " numai durere" sau prea multă durere!"
E o durere pe care Domnul Isus a răstignit-o deja la Golgota şi prin Harul Său trecându-te prin ea, El nu a făcut altceva decât să te ridice pe o nouă culme de biruinţă pe care altfel nu aveai cum s-o ajungi!
Realitatea poeziilor e săpată adânc în sufletele noastre.
Ele sunt perle născute prin Har- din lacrimi şi durere.
Isus te-a săpat adânc în palmele sale perforate şi ÎL rog ca în marea Sa milă şi bunătate să te aducă cât mai aproape de inima Sa să-i auzi bătăile şi să le uiţi deplin pe ale tale. " Prin rănile Lui SUNTEM VINDECAŢI!"