De ce Doamne, Tu mereu
Eşti lăsat pe locul doi?
Eşti uitat nu de-un ateu,
Ci de mulţi creştini ca noi.

Ai venit în chip de rob,
Pe Pământul Păcătos,
Şi la fel în chip de rob,
Te-ai născut în iesle jos.

Ai murit pentru ca noi
S-avem viaţă-n Tine.
În ziua de apoi,
Trăind cum se cuvine,

Sus în cer să fim chemaţi,
În ţara de lumină,
Pe veci îndepărtaţi
De tot ce zace-n tină.

Te-ai născut pentru-a muri,
Răsignit pe lemnul greu,
Şi-ai înviat ca să ne-nvii,
Să ne duci la Dumnezeu.

Dar acestea s-au uitat
Ca o frunză ce-a murit
Pe pământul cel uscat
Unde totu-i ofilit.

Adevărul e-ngropat,
Învelit într-un ştergar
Iar în faţă stă plantat
Un biet moş imaginar...

Doamne sfinte, braţul Tău,
Te rugăm acum cu dor,
Fă s-alunge orice rău,
Să-ndeparte orice nor.

Tot ce este efemer,
Dorim ca să dispară,
Să mergem înspre cer,
Din zori şi până-n seară.