Totul este liniştit,
Totul este-n armonie.
Şi înaltul e boltit
Parc-uitat de agonie...

Apa curge liniştit
Mângâind ale ei maluri
Cu un susur infinit,
Cu-ale sale blânde valuri...

E o linişte ca-n zori,
Ca târziu în asfinţit.
Ale naturii mari splendori
Se întind necontenit.

Dar, sub toate, ca un sloi,
Mi se pare că-i ascuns...
Toate-s parcă, subţiri foi
Peste-adâncul nepătruns!

Nu îmi palce să m-avânt
Şi să cred că tot e bun,
Ca apoi să văd că-i vânt,
Că e praf, şi numai scrum...!

Stau privind mai mult în sus!
Stau privind spre Tatăl sfânt!
Fiindcă-acolo cu Isus,
Am un alt aşezământ!