M-aplec in nopti de-nfrigurare
Cand luna raze reci isi cerne
Si-n foaia alba, cu rabdare,
O oda pana-mi Iti asterne.

Si ganduri ce ades ma poarta
Prin universuri de mister
S'alcatuiasca-o simpla harta
Cu cai ce duc...doar catre cer.

Iar calde lacrimi ce asteapta
Sub pleoape'a lor eliberare
Sa ma impinga-n sus o treapta
Spre-a Ta sublima-mbratisare.

Caci Golgota ce ai purtat-o
Tacut, sub biciurile mele,
Mi-arata calea ce-ai pavat-o
Cu lanturi si cu chinuri grele.

Si-n sulita ce Te-a strapuns
Purtand a lumii ura, toata,
Am pus un strop din eul meu
Facand-o si mai intinata.

Ce greu ai fost strapuns, Isuse
Cand Tatal Si-a intors privirea!
Nu banuiam c'ale Tale rane
Zideau in mine nemurirea!

Priveai la mine cu iubire
Si pan' la fund sorbeai paharul !
Tu-mi dadeai viata, izbavire,
Iar eu Iti daruiam amarul !

Ti-am pus si spinii razvratirii
Si-n ei intreaga neascultare
Am pus si patimile firii
Iar Tu-mi dadeai sfanta iertare !

............................................

Cum as putea-ntelege oare
Iubirea cerului intreg ?
Si cum prin ganduri muritoare
Asemeni taine sa dezleg ?

Esti mult mai sus de'a mele ganduri
Si mult mai sus de tot ce stiu
Si astazi ode, randuri-randuri,
As vrea s'astern pan' nu-i tarziu.