Sunt copleşit, Părinte-al îndurării
de dragostea pe care-o manifeşti,
nu în formule prinse-n declaraţii,
ci zi de zi prin faptele-Ţi cereşti.

Căci Tu Ţi-ai arătat credincioşia
de-a lungul vieţii mele de pribeag
şi mi-ai sădit în suflet veşnicia,
să o doresc şi s-o aştept cu drag.

Tu m-ai purtat pe mâini ca pe-o comoară
trecându-mă biruitor prin foc
ca tot ce-i pământesc din min’ să piară,
Dumnezeirea să-şi ocupe loc.

Dar eu am mers ades pe calea lumii
dorind lucirea-i falsă de o clipă
şi-am plâns amar, lovind în gol cu pumnii
când am băut al ei pelin din cupă.

Şi Te-am uitat… şi am crezut că singur
urca-voi munţi prin arşiţă şi ploi,
dar nici atunci nu m-ai lăsat să sufăr
şi am simţit că suntem, Doamne, doi.

Şi-n cartea mea ai scris cu sânge sacru
“Iertare” pentru tot trecutul meu
şi mi-ai dat un vas nou de alabastru
să-l preţuiesc ca dar din Duhul Tău.

Îl voi păstra până când voi ajunge
în Ţara unde umbre nu-s defel
şi înainte-Ţi, Doamne, îl voi sparge
şi-Ţi voi spăla picioarele cu el…

Galaţi, 18 oct. 2010