E doar un nor


Te-ntrebi ades, de ce în viaţă
Sunt lucruri triste deseori... ?
De ce-s respingeri între oameni
Din nedreptate, uneori...
Ai vrea să înţălegi misterul..
A adevărului umbrit....
Vei înţelege adevărul
Când vântul Sfânt de răsărit
Va face ca să treacă norul
E doar un nor ce s-a ivit !

Te-ntrebi adesea, de ce Domnul
Îngăduie şi suferinţi ?....
De ce-s necazuri între oameni
Sunt boli cumplite, umilinţi...
De ce-s copii orfani în lume
Şi tineri singuri, ai nimănui..?
De ce-s privirile plecate ..
A omului, numit bătrăn ?
Vei înţălege adevărul...
E doar un nor, ce s-a ivit !

Te întrebi adesea, de ce norii
Întunecă frumosul cer.. ?.
De ce nu-i veşnic soare-afară. ?.
Nici luna, câte-o dată nu-i...
Iar stelele, lipsesc cu zile..!
E doar norul gros, şi umbra lui
Nu dispera, că el va trece...
Rămâne-n urmă doar ce-i statornic
Ce-i dragoste şi adevăr.
El, soare-a neprihănirii..!
Nu cel ce se numeşte nor.


Te-ai întrebat, de ce obrajii?
Atât de des sunt uzi de lacrimi ?
De ce iubirea e umbrită...
Speranţa, adesea amorţită..
Iar, dragostea rătăcitoare ?
Privind în zări peste hotare
La porţile fermecătoare !
Ce aştepţi, să se deschidă-n calea
Iubirii, care e umbrită..-secretă-
E doar un nor, ce-i stă în cale
Va trece norul, va apare.

Te întrebi, adesea, de ce sunt toate
Aşa de mult amestecate
Iubirea, gelozia, ura
Resentimente, amărăciune
Dreptatea, pacea şi mânia
Iertarea Sfântă , nebunia
Sunt tocmai pentru a-alege
Ce e statornic din ce-i umbră.
De poţi să faci deosebirea
Corectă, nobilă şi sfântă
Tu vei rămîne cu acelea...
Ce le alegi din toată o dată
Va trece norul, dar rămâne
Ce e statornic, ce-i dreptate.