În noaptea lumii ce se lasă,
Tânjeşte inima-mi de dor
Să văd o rază luminoasă...
Aştept tăcut, cu faţa-ntoarsă...
Mă încolţeşte un fior...

Mă simt pierdut pe valuri aspre,
Şi-atât de singur şi stingher...
Şi nu mai văd a nopţii astre!
Mă ţintuiesc furtuni nefaste!
Şi ştiu că toate viaţa-mi cer!

Atâtea simt... Dar nu pot spune,
Căci strâns mă leagă lanţul trist
Al dragostei pierdute-n lume,
Al răului şi-al său renume...
Dar gându-mi zboară doar spre Crist!

În noaptea lumii ce se-aşterne,
Tânjeşte inima-mi în piept...
Şi somn apasă greu pe gene,
Şi sângele îmi fierbe-n vene!
Atât de greu mi-e să aştept...

Dar ştiu că nu e întâmplare,
Nici ceasul bun, nici ceasul greu!
Deci stau să văd lumina-n zare!
Privesc spre ceruri cu ardoare,
Căci ştiu: trăieşte Dumnezeu!