Mi-aduc aminte cum odată,
Părinţii m-au luat de mână şi m-au dus
Dar nişte domni ne-au oprit de-ndată,
Ca să nu ajungem l-acest om numit Isus.


N-am înţeles de ce ne-oprise,
Dar după ce Isus aspru i-a mustrat,
Peste mine mâinile-Şi întinse,
Şi acolo El m-a binecuvântat.


Şi nici atuncia nu L-am cunoscut,
Când am fost în pustie l-adunare
Când cu pâinea şi peştii care i-am avut,
A săturat acea mulţime mare.


Ca peste ani, iarăşi să ne întâlnim
El tăcut, urcă cu crucea-n spate
Eu întărâtând norodul din Ierusalim…
Ca să fie răstignit şi dat la moarte!


Dar mân-aceea prinsă-n cuie grele,
Ce din copilărie m-a purtat
A adus şi clipa cercetării mele,
Ce din temelie m-a schimbat!


Abia atunci am cunoscut
Atingerea-I divină,
Şi dintr-o dată s-a făcut,
Şi-n viaţa mea lumină!


Nimic din ce-a fost vechi n-a mai rămas,
Nici fapta cu care căutam îndreptăţire
Doar o cale-ngustă şi şoapta unui glas
Ce mă-nsoţea de-acum spre nemurire.


Poate ai crescut de mic în adunare,
Si-ai cântat şi ai compus
Dar fără naştere din nou nu ai intrare,
În Împărăţia lui Isus!


Fă-ţi un bine, şi fă un drum pân’ la Calvar
Ca să mori faţă de fire,
Şi vei primi o viaţă nouă-n dar,
Şi-un loc la masă lângă Mire!


~Amin~