Frații mei! Recunoștința este azi o floare rară
Ea-nflorește și încântă doar când bucuri, coboară
Doar când laudă aduce mulțumiri lui Dumnezeu
Când credința zămislește, când roade aduci mereu.

Căci recunoștința este gândul bun, fapta morală
Care-ar trebui să strige ... nu-nfrânata cu zăbală,
Și condusă mai apoi printre tufe de scaieți
Glasul ei încet se stinge, rodul ei e mai răzleț.

Către Ziditorul nostru să-ndreptăm recunoștința
Căci prin El, avem voința, prin El viața și ființa
Avem “totul și deplin” când pe Domnul prețuim.
Recunoștința e haina ce-o-mbrăcăm și-apoi trăim.

Când mireasma cunoștinței prin Isus o-mpărtășim
Parfumul recunoștinței multor oameni dăruim.
Atunci toți se ospătează prin harul ceresc, divin
Recunoscând doar că toate de la Dumnezeu ne vin.

Floarea rară când o cauți, bucuria o-ntâlnești
Ea-i adusă, frate dragă, din sfere dumnezeiești
Căci Tatăl privind spre Isus a recunoscut iubirea
Trandafirul scump din Saron ne-a înduioșat privirea.

Mulțumim Ție, Stăpâne, că pe veci suntem salvați
Nu ne mai așteaptă iadul căci suntem răscumpărați
De aceea mulțumire, bucurii și lauda noastră
Ți le închinăm din inimi cu jertfiri și flori în glastră.

28.10.2010 – Petru Coman
Petroșani.