„La revedere, mamă Lena…”
Când ai păşit în lumea grea,
Suflare-n piept ISUS îţi da
Şi-n fier nădejdea ţi-o zidea,
Lacrima-n ochi EL ţi-o usca…
Copilăria a fost suspin:
Război şi jale şi venin…
Şi tinereţea-ţi trandafir
De dragoste-mpletită-n spin…
Te-ai bucurat de rod curat
Când mama-n lacrimi s-a rugat:
Copiii tăi te-au ascultat
Când aspru tu i-ai sărutat.
Şi peste toate-ai biruit,
În boli, nevoi, tu n-ai clipit.
Ai fost şi soră şi bunică, soţie, soră, mătuşică,
Ai fost un munte fără frică.
El, blând ISUS, blândul Păstor,
Din cer te-a mângâiat uşor
Şi rugăciuni a împlinit
Când tu, în apă L-ai primit.
Ca Domn al vieţii L-ai ales –
Mijlocitor la Tron ceresc
Şi, curăţită de păcat,
Pe-ai tăi genunchi I-ai lăcrimat,
Iubire sfântă I-ai jurat.
Şi Dumnezeu te-a ascultat,
În Duh de viaţă te-a scăldat,
Pe toţi ai tăi I-a mângâiat –
ISUS HRISTOS, Sfânt Împărat!
Şi L-ai rugat în post târziu
Să-ţi mântuiască ai tăi fii,
Cununa vieţii să le dea,
Alături, sus, în Cer să-ţi stea…
Azi, îi aştepţi în somn uşor
Şi ai nădejde-n blând Păstor,
Căci L-ai trăit şi L-ai iubit –
Doar prin Isus te-ai mântuit…
„La revedere, mamă Lena…”
Curând, cu toţii vom fi una –
Uniţi în Jertfa lui Hristos,
În raiul sfânt, gătit frumos,
La Tronul Tatălui Ceresc
Cântând în Corul îngeresc!
„La revedere, mamă Lena…”
Amin!
Mădăras, Bihor, 22.08.2010