Iertarea,

In umbra ispitei amare,
Cand totul devine infern;
Cand totul in noapte se pierde,
Iar giulgiul de gheata,
Iti cuprinde fiinta,
Si-n glasuri stridente,
Te-acuza mereu constiinta,
Se naste in tine recunostinta,
Lasandu-ti in suflet,
Deplina cainta.
Si-atunci,ca o haina,
Imbraci pocainta.

Si-n taina in cerul etern,
La tronul dreptatii divine,
Isus,mijloceste duios:
O Tata! Mai iata-l,
Si da-i indurare;
Ca si pentru el, sus pe cruce,
Strigat-am: “iertare!”
E rodul Golgotei,
Sub pretul de sange,
Ce-a curs fara vina…
Cand mana pagana,
In cui m-a tintit,
In chinul amar si cumplit,
Osanda si vina lui toata,
Chiar eu,le-am platit!

Se-ndura atunci Sfantul Rege,
Privind catre mielul de jertfa,
Ce-a rupt al zapisului lage…
Si-n susurul bland,
Rosteste maretul cuvant:
“Salveaza-l!”
Tot cerul rasuna
In intindere-albastra.
Iar mana strapunsa,
Se-ntinde sa scape din lanturi,
Un suflet zdrobit de durere;
Si vocea-i sublima,
Iti sopteste atunci neschimbat:
“Ridica-te,te-am iertat!”
Viorel Radu.