Vine Domnul
Mi s-a răvăşit în gene somnul
Cucul cantă undeva-n departe
Arde răsăritul, vine Domnul,
Vine Domnul să ne ia din moarte
Munţii se desfac în coji de nucă
Suflă vântul dezgolind copacii
Strigă noaptea gata sa se ducă
De durere ţipă-n câmpuri macii
Ploaia bate cu furie-n geamuri
Răsăritul arde vâlvătaie
Mâinile mi se preschimbă-n ramuri
Agăţate-n colţuri de odaie
Pe genunchi furtuna ne trânteşte
Semn înfricoşat pe nori apare
Pune, Doamne, semnul Tău de peşte
Să ne scape din necazul mare
Ţine-mi, Doamne, inima-n credinţă
Tot pământul se scufundă, iată
Toţi se-ascund şi gem de neputinţă
Ţine-mi, Doamne, inima curată
Vai şi vai, cad stele din genune
Luna varsă sânge peste sânge
Soarele e negru de tăciune
Lacrimi nu-s ...doar ochiul Tău mai plânge
Sanja Cristea Tiberian
Nu stiu cum am scris aceasta poezie-cantec , versurile au venit unele dupa altele si apoi si muzica.