Vuiește marea cea întinsă,
Cu geamăt lung, ca din genuni -
Și luptă de furii cuprinsă,
Cu pumni de valuri prin furtuni.

Din adâncimi pierdute-n haos
Și-n întuneric de coșmar,
Se-nalță spre-al naturii naos,
Suspinul mării, milenar.

I-ascult în noapte frământarea,
Și iarăși i-o ascult, în zori -
I-atât de zbuciumată marea
Că te-nspăimânți și te-nfiori!

Din larg, ca oști spre biruință,
Pornesc talazuri către mal,
Să se destrame-n neființă.
Și-un val să cheme un alt val.

Pe fundul ei trăiește o lume,
Prin văi și munți necunoscuți,
Sunt pești și specii fără nume,
Sunt monștrii mării cei temuți!

Se nasc și mor în încleștare -
În lupta pentru a trăi!
Și biruiește cel mai tare
Dar...biruiește spre-a muri.

Căci într-o zi, pe neștiute,
Din mreaja deasă de pescar,
Văd lumea celor nevăzute -
Se zvârcolesc ... dar în zadar.

Deasupra mării, pescărușii,
Se-nalță și coboară-n zbor -
Atât de sprinteni, jucăușii,
C-ating oglinda apelor.

Ei se hrănesc din apa mării,
Dar prizonierii ei nu sunt.
C-al lor e tot cuprinsul zării -
Și cer, și ape și pământ!

Deși n-au forțele balenei,
Nici viclenia de rechini -
Sunt singurii stăpâni ai scenei
Și totuși, singurii străini ...

Și tot privind întinsul mării,
Ascult suspinul unei lumi ...
Luptând prin noaptea-nstrăinării
Cu pumn de valuri prin furtuni.

Și vad prin secoli generații,
În marșul vieții, triumfal,
Cum vin și trec imperii, nații,
Izbindu-se de-al morții mal!

Se nasc și mor în încleștare -
În lupta pentru a trăi!
Și biruiește cel mai tare
Dar... biruiește spre-a muri.

O mare! - leagăn de mistere,
Ce dor adâncul ți-a pătruns!
Cu cât te lupți mai cu putere -
Cu-atât nu afli un răspuns!

Pe apa ta, Galileeanul,
Pășind cu pletele în vânt -
Doar El ți-a potolit aleanul,
Spunând cuvintele "Eu sunt"!

El nu-i nălucă, nici fantomă -
Cum ucenicii s-au temut;
E marea lumii axioma -
"Eu sunt" - și trebuie crezut.

În cea din urmă straja-a lumii,
Spre bărci cu naufragiați,
El vine iar la fiii humii
Să spună "Nu vă-nspăimântați!"

Prin marea vieții cu necazuri,
El nu ne-nvață să-'notăm -
Ci peste ape cu talazuri,
Ca El, ca Petru să călcăm!

Iar când al morții ceas sihastru,
Ne-anunță ultimul urcuș -
Cum să zburăm spre ceru-albastru,
În zborul lin de pescăruș ...