Alunecam spre stele să prind un gând spasmodic,
Minunea dinspre ele mă-ndeamnă să fiu optic;
Atunci, o rază mată mă cuprindea mocnit…
O altă zi din viaţă ajunge la sfârşit.

Privirea mea răzbate la ochii lor închişi
Devine lunecoasă spre ochii reci şi stinşi…
O lume prea haină mă mistuie la glezne,
Ce omenire rece şi oarbă ea la semne!

Ce poate să-mi aducă decât un trai nedemn?
Al meu destin căzut, uitase că sunt demn!
Eu mie îmi asigur nelinişte şi frig,
Iar ochiul meu de-acum încep să îl irig.

Mergeam ieri printre oameni,
Nişte statui active cu suflete în răni,
Sorbeam o gălăgie surprinsă-n ochii răi
Iar seara mea cea sumbră râde în văpăi.

Nisip şi gânduri pe urmele nestinse
Vântul le aşează la tălpile-mi încinse,
Valuri răcoreau o seară călduroasă
Când dragostea simţeam că vrea să-i cad în plasă.

Ce patimă nebună! În sunet mă topesc…
În noaptea lunecoasă şi să mă-ndrăgostesc!
Privirea se zideşte pe scenă de iubire
Iar mintea o cultivă întru nemurire…

Spre buzele saline, spălate de ocean
Alerg hipnotic înaintând în van
Te simt chiar lângă mine prin mângâieri feline,
Sau briza diafană jucându-se cu mine ?

De n-aş fi ispăşit timpul greu ce am avut
Roşul alegeam a lumina un drum pierdut,
A fost un alb ce s-a ales
Atunci când stele am cules…

Când îmi ridic pleoape ridate, în soarele bătrân,
Dragostea de nicăieri încep să o îngân
Prin ochii brumării şi râs maliţios,
Încep să râd de ea, dar râsu-i dureros…

Alunecam spre stele, să prind, să mă ating
În minut rebel, să am şi să înving!
Ce poate să oprească o puritate goală…
Decât doar o minune înveşmântată-n boală?



Lumina. Iubire. Iertare. Învata sa fii mai mult decât esti!
http://adinacristinelaghinescu.wordpress.com