DIN MILIOANE DE CUVINTE


În milioane de cuvinte,
Care se topesc în minte,
Din explozia iubirii,
Din nucleul nemuririi,

Se edifică atomul,
Care construiește omul.
Toate-n firul vieţii zboară,
Ca arcușul pe vioară,

În vibrație muzicală,
Pe-a eternităţii scală.
Şi scot sunete divine,
Ca şi roiul de albine.

Când vorba îşi pierde uzul,
Rău mai zgârie auzul.
Bâzâie ca şi țânțarii,
Bombăne ca şi bondarii.

Bubuie ca şi un tunet,
Sfâșiind al vieţii sunet.
Când mânia se stârnește,
Rațiunea o strivește.

Din milioane de cuvinte,
Ce se contopesc în minte,
Cele spre lauda Domnului,
Curg în bucuria Harului.

Când la întrebări, răspunsul
Este scurt, slăvește Unsul.
Da sau Nu, scurte cuvinte,
Poartă-n ele cele sfinte.

Cele-n plus sunt ou fierbinte,
Poartă-n ele a firii dinte.
Să nu cădem sub judecată,
Să urmăm sfatul îndată:

Da să fie un Da, oricând,
În sfinţire tot crescând.
Nu totdeauna Nu, să fie,
Cu trăirea-n sfinţenie.

Din milioane de cuvinte,
Strânge-le pe cele sfinte.
Care răspândesc lumina...
Şi-ţi fac viaţa mai senină.

Lumina-n atomul iubirii,
Sursa limpezirii gândirii,
Deschide lacrima căinței,
Construind scara credinţei.

Din nucleul nemuririi,
În nemărginirea iubirii.
Din milioane de cuvinte,
Caută graiul Lui fierbinte.

Duiosul glas a Lui Hristos,
Vibrează lin, armonios.
Deschide urechea bine,
S-ajungă vocea la tine.

Să-i deslușești bine glasul,
Ca să-ţi dirijeze pasul,
Spre limanul veşniciei,
În splendoarea armoniei.
Amin!