In padurea de margean
Traia odata-un pui orfan,
Singur, singurel pe lume,
Nici macar n-avea un nume.

Era tare necajit,
De-a lui rude parasit,
Ca plecara-n tari straine,
Sa traiasca mult mai bine.

Si el nu putea sa zboare,
Spre indepartata zare,
Fiindc-avea rupt un oscior,
Ca-l ranise un vanator.

Dar iarna grea se-apropia,
Si din nori neaua cadea.
Toate vietatile fugira,
Si de frig se-adapostira.

In culcusul lor caldut,
Negandindu-se si la puiut,
Doar priveau din cand in cand,
Fulgii albi usor cazand.

In padure totul dormea,
Numai vantul suiera
Si cate-o creanga mai rupea.
...

Dimineata cand s-au trezit
Cu durere si-au amintit
Ca aseara un biet pui
Nefiind al nimanui
A ramas afara-n frig
Zgribulit ca un covrig.

Dar degeaba l-au cautat
Ca azi noapte a-nghetat,
Acum e prea tarziu sa-l strige
Caci viata i se stinge.

"Cum de l-am lasat sa piara?
O, de l-am fi ajutat aseara!...
Dar acum degeaba stiu
Fiindca este prea tarziu."

.....Daca vrei sa faci un bine,
Azi sa-l faci draga crestine,
Ca niciodata nu se stie
Cand vom pleca in vesnicie.

Amin!