ÎNTRUPAREA
A părăsit splendoarea incintelor astrale
Şi a venit pe Terra nu-n aşternutul moale
Ci-n paie aspre în locul solitar
Fără căldură, fără mărgăritar
Dar atmosfera sfântă din locul întrupării
Era dovadă clară a binecuvântării.
A vrut să poarte chipul făpturilor umane
Să aibă doar priviri senine, diafane
Să aibă vorbă dulce, învăluită-n har
Să-ndrume pământenii spre veşnicul hotar.
*****
Puţini L-au vizitat cînd a venit pe lume
Căci nu i-au înţeles divina-I misiune
Când au venit păstorii s-au bucurat nespus
Şi nu s-au îndoit că Cineva de Sus
Venit-a să transforme fiinţa omenească,
Să îi sădească dorul de Patria cerească.
*****
El, Prinţul Păcii, a coborât din slavă
Ştiind că omenirea era în stare gravă
El n-a adus reclame să-şi promoveze planul
Şi n-a vrut să aşeze la înălţime banul
Ci-a răspândit o veste cum alta n-a mai fost:
Că toţi pot să găsească, în Tatăl, adăpost,
Că orice făr’delege poate să fie ştearsă
(Minciună, crimă, înfumurare, farsă)
Se cere doar credinţă, supunere, slujire
C-acestea pot produce, în om, neprihănire.
*****
Mai nobilă lucrare n-a fost în Univers
A-nnobilat făpturi cu spiritul pervers
Sădit-a simţuri sfinte în inimile dure
Şi i-a-nvăţat pe oameni necazuri să îndure
Programul Lui divin a fost cuprinzător
Pe nimeni n-a exclus. O, ce Mântuitor!
A renunţat la slava incintelor stelare
Să pună-n creatură un duh de împăcare,
Să fie-n armonie cu legile divine,
Să guste împliniri şi fericiri depline.
*****
O, taină minunată a sfintei întrupări
Aduci în inimi tihnă, Lumină şi cântări!
Ne aminteşti mereu cum Însuşi Dumnezeu
Venit-a pe planetă într-un oraş evreu
Să ne sfinţească dorul, să fim cuplaţi cu Cerul,
Să nu ne mai doboare năpasta şi misterul
Şi-avem Crăciun în inimi nu doar o zi pe an
Ci, zilnic, ne pătrunde fioru-i diafan
Şi, zilnic, înălţăm pioase meditaţii
Spre zările senine, spre feericele spaţii
De unde a descins la noi dumnezeirea
Ca să arate lumii ce poate da IUBIREA.
gc/Craciun, 2010