Era deschisa usa

Un dor se zbate-n pieptul meu,
Si parca este tot mai greu,
Sa il aman, sa nu il las,
Si imi sopteste ceas cu ceas,
Ca vine, este ultim pas,
Si se arata al Sau glas.

Si ma tinea ca un izvor
Ce siroieste-ncetisor,
Prin gand, curgea sa ma inunde
Apoi se aseza oriunde
Ca sa priveasca inapoi,
Dorind sa fie-n cer cu noi.

De sus parea ca nu se gata,
Acea privire-nduiosata,
Care nu se intorcea
Cand deasupra se oprea,
Cu mainile ridicate
In mijlocire de pacate.

Si ce bine imi facea,
Ca lua povara grea,
De suspine-nlacrimate
Ce striga la cer dreptate,
Pe valuri de stropi si har
Duse-n graba la altar.

Cum urcam spre varf se pare
Ca mai mult ma indemna,
Din Cuvantul pus pe masa,
Cu iubire chiar in casa,
Sa pastrez a Sa carare
Si sa nu ma las de cale.

Iar in straja am ramas
Sa veghez inca un ceas,
Cu privirea indreptata,
Unde pe altar asteapta
Cererea de inmultire
A puterii de traire.

Ca era usa deschisa
Si la clipa cea prezisa,
Va veni, o stiu prea bine
Sa se-ndure si de mine,
Un popas alaturi vreau
Ca sa faca unde stau.

L-am vazut cum ma privea
Cand am stat in fata Sa,
Pentru o clipa langa mine,
Ce frumos era si bine.

Amin