Steaua de la Răsărit
Autor: Alexandru Raneta  |  Album: Crăciunul  |  Tematica: Nașterea Mântuitorului
Resursa adaugata de Raneta in 17/12/2010
Printre stele s-a aprins,
Steaua cea mai minunată,
Ca o torță s-a încins,
Luminează bolta toată.

Stelele privesc sfios,
Luna și-a oprit mișcarea,
Soarele e curios,
Magii își pun întrebarea.

Steaua de la Răsărit,
Semn în cer pentru pământ,
Semn că Domnu-a coborât,
Regele și Mielul Sfânt.

Însă loc nu s-a găsit,
În a noastră lume mare,
Pentru Cel ce s-a jertfit,
Dăruindu-ne salvare.

Doar în grajd, pe paie jos,
A gasit un loc Maria,
Ca să-L nască pe Cristos,
Ca să-L nască pe Mesia.

Și de-odată pe pământ,
În cereasca strălucire,
Coborâ un înger sfânt,
Să aducă a sa vestire:

,,Nu vă temeți voi păstori,
Vă aduc azi bucuria
Pentru voi, pentru popor,
Astăzi s-a născut Mesia!”

Și atunci mulțimi de îngeri,
S-au unit în mare cor:
,,Slavă Domnului în ceruri!
Pace vouă tuturor!”

Pruncul dulce doarme-n iesle,
Sub a Tatălui privire,
Ceru-ntreg se veselește,
Copleșit de-a Sa iubire.

Vin păstorii să-L privească,
Să-L admire pe copil,
El din gloria cerească,
A venit la noi umil.

Iat-o caravană lungă,
Craii de la Răsărit,
În sfârșit au să ajungă,
Pe pământul mult dorit.

Zeci de oameni pe cămile,
Vin la Betleem agale,
Drumu-i lung, sute de mile,
Au făcut în a lor cale.

Steaua, casa le arată
Iată Pruncul și Maria,
Magii intră toți odată,
Tresăltând de bucurie.

Se aruncă la pământ
Și se-nchină Lui Isus,
Toți slavesc pe Pruncul Sfânt,
Daruri scumpe I-au adus.

Aur, smirnă și tămâie,
Craii i-au adus în dar..
Să primim a lor solie,
Și să fim cu toți sub har!..

Printre stele strălucește,
Tot mai mult, mai luminos,
Steaua care ne vestește,
S-a născut Isus Cristos!
Amin.

10.12.2010.


Domnul Isus sa va binecuvinteze si sa va inspire in continuare pentru a-l prezenta pe El oamenilor.
Adăugat în 20/12/2010 de nichitadaniela
Statistici
  • Vizualizări: 7481
  • Export PDF: 14
  • Recomandări email: 11
  • Comentarii: 1
Opțiuni