Isus,Isus,ce nume minunat
Autor: Marinela Balcu  |  Album: Laudă Trinităţii  |  Tematica: Nașterea Mântuitorului
Resursa adaugata de marinela4Isus in 25/12/2010
Isus,Isus, ce nume minunat!
De mii de ani creştinii I se-nchină,
Căci a venit în lume în lume să se nască,
Şi cei ce cred să fie fără vină.

Nu ai avut veşminte-mpărăteşti
Şi nici un pat cu pietre nestemate,
Ai acceptat umil în viaţă să trăieşti,
Deşi în cer le-aveai pe-acestea toate.

Ba chiar mai mult de-atât,
Aveai pe Tatăl,
Cu care-n părtăşie petreceai,
Dar omul,fiind cuprins de-aşa păcate,
Făr-ajutor nu ajungea în Rai.

De-aceea ai lăsat Tu străzile de aur,
Pe Tatăl,care Te iubea şi oştile cereşti,
Ai lăsat îngerii ce Te slujeau pe Tine
Şi ai venit pe noi să ne slujeşti.

N-a fost nici o serbare dată-n cinstea Ta,
Nu-i păsa nimănui că Te-ai născut
Şi totuşi Tu ne pregăteşti de-acuma
O nuntă-n cer cum nu s-a mai văzut.

N-ai avut parte-n viaţă de prieteni sinceri,
Căci toţi odată la necaz Te-au părăsit,
Dar cei ce au venit la Tine,cu credinţă,
În Tine-un Prieten bun ei au găsit.

Atâta bine ai făcut în lume
Şi-atâta rău în schimb Tu ai primit,
De-aceea-acum,în ceas de sărbătoare,
Dorim ca Tu să fi Sărbătorit.

Noi slavă î-Ţi aducem azi în lume
Şi Sărbătoarea Ţie Ţi-o-nchinăm,
Dorim să vi în casa noastră
Şi-mpreună să ne bucurăm.

Dorim să ai onorul ce Ţi se cuvine,
Dorim Numele Tău să fie înălţat,
Dorim să recunoaştem că eşti Mântuitorul
Şi vei veni din nou ca Împărat.
Amin.




Se distribuie gratuit spre slava Domnului.


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 4246
  • Export PDF: 6
Opțiuni