Tu ce faci cu mărgăritarul?


Spunea Domnul Isus odată
Acelora din jurul Lui
Pilda aceea minunată
A-mpărăţiei cerului.

Şi le spunea Mântuitorul
Că s-ar putea asemăna
Aidoma, cu negustorul
Ce pietre scumpe căuta.

El, după multă căutare
Gasi-n sfârşit cel mai frumos,
Mai scump dintre mărgăritare,
Din toate cel mai preţios.

El îşi vându averi-pe toate,
Din lumea asta tot ce-avea
Că doar aşa ştia că poate
Mărgăritarul cumpăra.

La fel înaintaşii noştri
Acelaşi lucru au făcut
Părinţii mei, bunicii voştri
Ei au dat tot ce au avut

În firea veche, omenească
Ce nu era de vre-un folos
Pentru-a putea să dobândească
O viaţă nouă în Hristos.

S-au despărţit fără regrete
De multe lucruri care pier
Dar dobandit-au pe-ndelete
Un loc, o casă sus în cer.

Ei ne-au lăsat ca moştenire
Şi nouă-acest mărgăritar;
E calea către mântuire,
Este Hristosul plin de har.

Tu ce faci cu mărgăritarul
Cel mai de preţ din univers?
Oare mai eşti moştenitorul?
Sau din arhive ai fost şters?

Îl mai păstrezi cu scumpătate
- N seiful sufletului tău,
Ori amanet vrei să-l dai, poate,
Să iei pe el vre-un lucru rău?

Nimic din lumea asta mare
Nu face cât un loc în cer
Pentru că toate-s trecătoare,
Până la urmă, toate pier.

De e aşa, grăbeşte, frate,
Aruncă ce nu-i valoros
De tot ce-i rău, azi te desparte
Să-l dobândeşti doar pe Hristos.

Să poţi lăsa ca moştenire
Şi tu, pentru ai tăi copii,
Ceva, ce n-are-asemuire,
Cel mai de preţ ce poate fi.

O viaţă sfântă şi curată
Şi astfel şi ei vor afla
Această taină minunată,
Mărgăritarul vor păstra.

Aşa-ţi vei împlini menirea
Trăirii pe acest pământ
Şi-ai să te bucuri de-ntâlnirea
Cu toţi cei dragi, în cerul sfânt.