Se clatină pământul
Se clatină pământul, e teamă în popor,
Nu ştim ce va fii mâine! auzi la orice pas,
Cei ce şi-au pus nădejdea, crezând în banii lor,
Privesc cu-ngrijorare puţinul ce-a rămas.
Ca vuietul ce vine adus de ape mari,
Se-aude glasul lumii de teamă revoltat,
Se clatină piciorul acum şi celor tari,
Căci teama sărăciei ajunge şi-n palat.
Se-adună laolaltă ai lumii înţelepţi,
Căutând să pună capăt dezastrului cumplit,
Dar pomul când e mare e greu să-l mai îndrepţi,
De l-ai lăsat să crească de mic neîngrijit.
Un duh al lăcomiei în oameni a pătruns,
O foame după lucruri stricate şi plăceri,
Cu sabia în mână ,,Ahab” azi stă ascuns,
Seteos cu preţ de sânge să facă noi averi.
Minciuna e cu cinste purtată peste tot,
Miracolul Sodomei e astăzi printre noi,
Câţi oare văd că-n lume trăim vremea lui Lot,
Şi omul fără minte se scaldă în noroi.
Sunt vremurile triste, vestite-n prorocii,
Şi ce va fi pricepe doar cel neprihănit,
Căci el şi-a pus nădejdea în Cel ce va veni,
Curând pe nori ca Rege să fie proslăvit.
Neprihănitul vede un Braţ ocrotitor,
Şi-atunci când ameninţă în jur furtuna grea,
Şi nu se-ngrijorează privind în viitor,
Căci Dumnezeu în toate de grijă va purta.
Ilie Belciu