Doamne, acum și eu tac,
Și nicicum nu mă împac
Cu gândul c-aș putea fi și eu
Un vameș ca Zacheu;

Zdrobit, trist și amețit
De-a lumii voce împânzit.
Ia-mă și pe mine,
Ca să nu-mi fie rușine
Nicicând de Tine,

Jos de pe copac,
Să-ți fiu și eu ortac
Aici în groapa cu lei
ce-i pândesc pe mielușei;

Și Doamne, nu uita
A-mi lăsa un loc de astă dată
Ca împreună să cinăm
În a Ta casă.