In pragul noului an

Cum stau si rasfoiesc trecutul, pastrat in minte si-n lucrare,
Cu slobozenie deplina, sau dus de apele hoinare,
Atat de multe vad ca-n viata, se-nalta ca sa ma desprinda,
Ca nu stiut-am de ce oare, nu-i liber pasul sa se-ntinda.

Si inca o fila data alene, cazu din el cu zgomot surd,
De boabe fara-nsemnatate, cu lacrimi care ochii-mi ud.
Si iar ii sterg strangand masura in palma inca tremuranda,
De ghiata ce s-a asternut peste fiinta mea plapanda.

Si nimic nu se mai poate, sa recladesc imperiul meu,
Decat lastari de-amaraciune, dar eu nu-i vreau pe drumul greu.
Si nu mai vreau sa dau tributul atator ani de suferinta,
Caci sunt un stalp facut de Domnul si El conduce-a mea fiinta.

Si inaltata spre lumina si dominand zarile-albastre,
E adapostul meu in toate, e Stanca izbavirii noastre.
In ea eu am depus aparte pe dragii mei frati si surori,
Pe cei gasiti la stramtorare sau copilasi de multe ori.

Si am avut puterea jertfei ce face unitate-ntruna,
Cand am crezut mereu, statornic si-am stat cu Domnu-ntotdeauna.
In El am adunat comori, ne coplesite de furtuna,
Ca sa pastrez intacta voia si sa Ii stau la indemana.

Si a ma scoate din vartejul ce matura totul in cale,
Mi-a dat salvarea Lui deplina si locul sus cel de onoare.
Iar de atunci, stiind ca Domnul, este un turn si-a mea scapare,
Nu mai bat pasul pe loc si nu vad greul cat de mare.

Azi privesc spre Cartea care, pastreaza lucrul ce-i facut,
Preamarind pe Domnul Slavei, ca la dreptate a tinut.
Si n-a lasat pe-acela care a stat la poarta indurarii,
Cerand sa vina cu-al Sau har, in clipa scumpa-a cercetarii.

Si cand se ridica vrasmasul sa ne distruga Adevarul
El a fost un scut aproape si ne-a dat pavaza tot cerul.
Cu paine-a imbracat saracii si stanca, apa a tasnit,
Cine ca El mai lasa totul? sa ne rascumpere-a venit.

Cu drag astept sa treaca ziua ce a ramas din timpul dat
Ca sa ne duca sus in Tara ce ne-a spus si ne-a aratat.

Noi nu am terminat portiunea, de strabatut prin harul Lui,
Decat atunci cand vom ajunge si vom sta-n fata Domnului.
Si daca voi putea si eu ajunge sus cum mi s-a zis,
Voi lauda pe Domnul slavei ce-n versuri astazi eu i-am scris.

Caci mi-a mai dat putere-n viata ca sa alerg plin de credinta,
Cu drag sa pot sa ma avant, pe drum si sa am biruinta.
Si a facut de atatea ori, cu mila si a Lui dreptate,
A dus la capat Planul Sfant, de mantuire peste toate.

Pana in clipa cand schimba-voi firea si chiar neputinta,
Ii multumesc cu fratii mei caci El ne tine in credinta.
Si prin promisiunea data, va veni-n curand-napoi,
Ca sa ne duca la Domnul, sus in ceruri si pe noi.

Amin