Grea e apasarea mortii…(O poezie de inmormantare)

Psalmul 116,15: “Scumpa este, inaintea Domnului, moartea celor iubiti de El…”

Grea e apasarea mortii, pentru cei ramasi in viata,
Un izvor de lacrimi multe e suflarea ei de gheata!
Pentru cel in suferinta, moartea e o mangaiere,
Dar, in urma ei, ridica piramide de durere...

Ferma si necrutatoare, cu privirea ei cea rece,
Aducand melancolie peste tot pe unde trece,
Borna de hotar amara, ca un semn in Sfanta Carte,
Existenta, tuturora, ea, in doua, ne-o desparte…

Umbra ei ne urmareste, fara urma de ragaz,
E fantana nesecata, de tristete si necaz,
Fara de ingaduinta, in lucrarea ce o face,
Ca un rug, ce, viata noastra, in cenusa o preface!

Mohorata, manioasa si amarnic incruntata,
Piatra temeliei lumii, pe pamant a fost lasata,
Pas la pas, ne insoteste printre vremile trecute,
Ca rasplata omenirii, pentru relele facute...

Plaga mortii ne coseste, aspra si necrutatoare,
Nu avem alternativa, nu exista rezolvare!
Caci asa, pentru vecie, este de la Dumnezeu,
Oamenii, cu toti sa trecem prin temutul defileu...

Inteleptul si nebunul, pe sarac si domnitor,
Ii aduce, intr-o clipa, la acelasi numitor!
Bariera ei coboara, dupa cei la cer plecati,
Toti cei vii santem pe lista, lista celor condamnati!

Spaima ei ne copleseste, oricat am fi de tari,
Cand primeste-n locuinta, unul dintre locatari.
Numele-i aduce groaza, atunci cand il pomenim,
Insa Cartea ne invata, la sfarsit sa ne gandim...

Cine, oare, iti va spune ca, de grija, o sa-ti poarte,
Ca-ti ofera siguranta si protectie de moarte?
Sa scapam de spini de teama, nu ne este cu putinta,
Decat daca incolteste un graunte de credinta!

Nu lasa, pe nimeni, Doamne, ca sa plece dintre noi,
Fara viata pregatita judecatii de apoi!
Da-ne aripi de speranta desfacute pentru zbor,
Catre cerul fara moarte, cu prezent si viitor ! Amin!