Să fii o treaptă către cer
Îţi cere astăzi Dumnezeu
Pentru acei ce-n lume pier
Când drumul li se pare greu.
O treaptă către cer e mâna
Ce-a ridicat pe cel căzut
Când l-a lovit din greu furtuna
Luându-i tot ce a avut.
Şi rugăciunea e o treaptă
Ce te apropie de cer
Când sufletul voios se-avântă
Şi toate grijurile pier.
De-nalţi un cânt de mulţumire
Spre Cel ce-i veşnic lăudat
Pe drumul către ţara sfântă
Tu încă-o treaptă ai urcat!
O treaptă e iubirea sfântă
Ce-o simţi în inimă arzând...
Cuvântul ce-l vesteşti în lume
Că Domnul va veni curând!
Acum când timpu-i pe sfârşit
Şi rătăcesc cărarea, mii,
Atât îţi cere Dumnezeu:
"o treaptă către cer să fii"
Mary
'