Adun din cuvânt divine rubaiate
Si tot câte patru slobode-n ierugă
De cuget, la tâmple de dor înviate,
Lăuntric să mântui colindul în rugă.

Ferestrele toate îmi sunt luminate,
Mai alb ca zăpada isopul din psalmi,
Brodează ecoul tăcerii lui poate
Porfire de rouă, în poduri de palmi.

Miracol, magie şi crez laolaltă
Destramă din ceruri eternul aseamăn,
În ochi pământeşti privirea e daltă,
Sculptând înfrăţirea în fildeşul seamăn,

Un dor de milenii cu miros de pâine,
De vin şi ambrozii în limba iubirii
Se mistuie veşnic de azi înspre mâine
Şi-n slavă colindul, închin nemuririi.