Doamne, Dumnezeul meu!


Stăpânul Universului albastru,
În suferinţă sufletul mi-e greu.
Smulge-l din al robiei castru.
Doamne, Dumnezeul meu!

La Tine gândul meu se-ndreaptă,
În rugăciune-nalț spre Tine glasul.
De la Tine, sufletu-mi aşteaptă,
Pacea... ce-n Tine are făgașul.

Umple-mi zilele cu soare...
Şi nopțile scaldă-le în stele.
Fii Turnul meu de scăpare,
Epistola vieţii mele.

Viaţa mea în întristare,
Trecută prin suferinţă.
Doar în mângâierea Ta, are,
Odihnă prin credinţă.

Hrană-mi dai prin Cartea Vieţii.
Şi-mi ștergi lacrima durerii.
Îmi dai înviorarea dimineţii,
Alungând norii întristării.

Nimeni... nu îmi vede chinul...
Şi nici glasul... nu-mi ascultă.
Numai Tu... Prea Sfânt Divinul,
La durerea mea... se uită.

Numai Tu... eşti vie nădejde,
În clipele mele, cele mai grele.
Numai ochiul Tău, Doamne vede,
Chinul... luptelor mele.

Numai Tu... ai milă... Doamne.
Dumnezeul meu... Cel Mare!
Numai ochiul Tău nu doarme...
Şi veghează... l-a mea salvare.
Amin!