Izvor Etern de Viaţă! ...

O, Doamne Sfânt, Izvor Etern de Viaţă şi lumină,
Miracol Nepătruns, de-a noastră minte mărginită,
Mister nedesluşit şi tainic, a cărei balanţă-nclină
Spre infinitul veşnic al Puterii-n forţa cea Divină,
Neexplicabil ţi pătruns de taine mintea s-o reţină
Aşa ai fost şi în etern vei fi în gloria nemărginită,
Şi-n veşnicia Universului, mărirea va fi neclintită
Căci numai Tu eşti Singurul, căruia să-I aparţină.

Fiinţă nepătrunsă-n planuri în opera Ta creatoare,
Tu-atunci când zici se face, şi numai prin Cuvânt,
De porunceşti, îndată ia fiinţă inestimabila lucrare
Ce-n spaţiu şi în timp, îşi reia locul prin grandoare,
Umplând de frumuseţi, tot ce-are viaţă şi mişcare
Mărturisindu-Te ca Arhitect şi Creator Preasfânt,
Expunând atâtea mari minuni, văzute pe pământ
Ce din neant au fost chemate în stadiul de creare.

O, Tu, cel ce deţii misterul, creării vieţii din neant,
Singurul Stăpân al veşniciei fără-nceput şi sfârşit,
Privind la-atotştiinţa Ta, îmi pare-un gând gigant
Introducându-mă-n cugetarea firului cel alarmant
De a pătrunde în enigma, nucleului divin frapant,
Şi-a cugeta la Ea, observ că spiritul, devine umilit
Şi-n faţa maiestăţii Tale, gândirea-mi că s-a ofilit,
Dar ea-mi saltă în vibraţii c-al veşniciei eşti Garant.

În vasta-ntindere Universală a lumilor deja create,
În cosmosul cel triumfal, cu sori, şi cu sisteme vii,
Străbate forţa Ta supremă, prin legi clare aşezate,
Care-n veci să dăinuiască pe principii de dreptate,
Manifestându-se-n Osana, prilej de sfinte bucurii
Demonstrându-se-n cohorta, atâtor mii de galaxii
Ce toate îşi au existenţa, vorbindu-ne de veşnicii
În Forţa Ta Dumnezeească, ce peste tot străbate.

O, Infinitate Maiestuoasă, sublimă şi Necunoscută
Ce în limbajul omenesc, nu e cuvântul de-ndestul,
De-a Te numi-n prerogative, pentru-a fi umplută
Măreţia şi puterea, ce strălucesc din opera făcută,
A dragosteiei cea creatoare, în fericirea absolută;
În faţa Ei, mă văd un fir de colb care pluteşte nul,
În imensitatea spaţiului, din nesfârşitul gol destul
Ca o fiinţă ce e-n redresare, din prăpastia căzută.

Spiritul meu e-aşa de mic în încercarea de a tinde
Să afle cât mai mult, din minunile mari, creatoare,
Ce mă uimesc când meditez că nu le pot cuprinde
În frumuseţea lor desăvârşită ce veşnic se întinde,
Şi mica noastră înţelepciunne, nu le poate prinde
În Universul cel superb, plin de sfânta Ta lucrare
Prin sori strălucitori şi prin sisteme mii în nuanţare
Aduse la existenţa, ce nimeni n-o poate pretinde.

O, Doamne Sfânt, Creator Desăvârşit al armoniei,
Ce-n Universul fără margini, Tu legile-ai orânduit!
Pentru fluida linişte-a măririi, ai lăsat zorii bucuriei
Să-Ţi cânte, în gloria eternă, pe plaiurile veşniciei,
Bunătatea şi îndurarea-n marile mistere ale tăriei,
Căci mare eşti prin preştiinţă, în tot ce ai binevoit,
Ca mărimea şi puterea s-anunţe slava-n ce-ai zidit
Rămase-n veşnica grandoare, a strălucirii măreţiei.

În faţa Ta, Nemărginită-Nţelepciune, mă proştern!
Micimea minţii mele, se pleacă-n scumpă adorare,
Şi în prezenţa Maiestăţii Tale din veşnicii creatoare
Îngenunchez, şi-n rugăciune, gândurile îmi aştern
Recunoscând că sunt făptura Ta şi-ai drept patern,
Asupra-mi, prin creaţie întâi, şi prin răscumpărare
Prin Jertfa de la Calvar, cu-a Ei putere salvatoare,
Piatră de iaspis ca temelie, vieţii ce va sta-n etern.

Flavius Laurian Duverna
19 ianuarie 2011