Raport divin
Autor: Scurt Daniel  |  Album: Ferestre spre sufletul meu  |  Tematica: Trezire si veghere
Resursa adaugata de danielscurt in 22/01/2011
Raport divin
Isaia 40:26


Ce măreţ e Universul
Miliardelor de stele !
Toate îşi respectă sensul
Pe-ale Cerului artere.

Toate câte sunt sub Soare
Au o lege-n mersul lor,
Nu-şi permit nici o eroare
Căci se tem de Creator.

La raport când sunt chemate
De cerescul Domnitor ,
Astrele sunt aşezate
Într-un şir strălucitor!

Cu respect şi frică mare
Vin în faţa Celui Sfânt,
Stau uimite-n adorare
Ascultând al Său Cuvânt.

Dacă Domnul ,ca pe stele
La raport azi ne-ar chema,
Oare câţi am fi ca ele
Gata a ne prezenta ?

Câţi am fi atunci în stare
Să ne lăudăm trăirea?
Nu cumva in nepăsare
Ne-am pierdut demult menirea..

Multi nu vin la inchinare,
Nu îşi mai urmează drumul,
Au uitat a lor chemare,
Nu îşi mai cunosc Stăpânul.

S-au întors în lumea mare
Căci au căutat distracţii.
Nu mai vor în părtăşie,
Nici cu Domnul,nici cu fraţii.

Iată, pentru tot poporul,
Chiar pentru cei împietriţi,
Vă vorbeşte Salvatorul:
“Vin curând, fiţi pregătiţi !

Vin curând să iau acasă
Pe acei ce-n ascultare,
Au slujit în a mea Casă
Şi-au făcut a mea Lucrare.”

Cei ce umplu azi paharul
Vieţii lor cu lacrimi sfinte,
Cei ce rabdă tot amarul
Lumii, dar privesc ‘nainte,

Vor fi aşteptaţi în portul
Veşniciei colo sus ,
Domnului vor da raportul
Şi s-or bucura nespus !

AMIN
Daniel Scurt, Variaş, 2011

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1942
  • Export PDF: 20
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni