Prea puţin îmi pasă de moarte
înainte de-a o aşeza definitiv în coşciug
am să-i smulg de pe umeri epoleţii şi stelele
autoritatea cu care a înzestrat-o păcatul
indiferent dacă ea se va simţi sau nu violată
am să-i smulg dintre fălci toţi oamenii orbi
viii care n-au apucat să trăiască
mamele sterpe, copiii orfani
cărţile ei le voi arde în centrul coridei
într-un sunet asurzitor de vuvuzele şi tobe
nu-mi pasă de bocitoarele ei
nici de cei ce o scaldă în wiskey

moartea după mine este un hap
o picătură de prea târziu căzută pe suflet
când vine lumina să-ţi spună ieşi afară din
Nod sau din Ur
tu caută chiar atunci să te vindeci
ridică-ţi patul şi umblă
fugi însoţit de îngerul care tulbură apa
stând ca porumbelul pe stâncă

dintre toate păsurile mele
mototolite ca o hârtie din ziarul „Apropo Magazin”
de moarte îmi pasă cel mai puţin