O chema Rio
nu ştia nimic despre râuri
stătea aplecată asupra pământului
o virgulă mică
am întins mâna s-o ajut să treacă peste
câmpul magnetic
am rămas amândoi încleştaţi
de parcă două planete gemene rupte la naştere
aruncate peste albe sincope
între care sute de secoli lumină puseseră uşi de iaspis
din nou se găseau
ca doi orfani despărţiţi de război
sau ca două ecluze...

o chema Evrika
stătea învelită-n mister
deşi Arhimede îi rupsese peceţile
lăsând-o să plece în alte milenii
chipul ei lăcrima în monede şi-n mottouri sacre
am chemat-o în greacă - eupneka –
s-a topit ca un fulg de zăpadă pe umărul soarelui
izbucnind în explozii...

o chema Methanoia
se născuse în mine
tăcere din care iota tăcerii vorbea
mângâia răni provocate de secetă
recipise uitate
eu o simţeam cum alunecă blând mai întâi
din inimă în colbul osteniţilor ochi
din ochi în chivotul buzelor
ca o lumină ţesută din aur

era viaţa mea
am luat-o în braţe şi-am dus-o acasă
ca pe-o relicvă pierdută în ceruri
ca pe Mireasa Lui Crist.