Naşterea Mântuitorului
Autor: Mihalca Inuţ  |  Album: 1  |  Tematica: Nașterea Mântuitorului
Resursa adaugata de ancainut in 30/01/2011
1. De când sa auzit vestirea, de la Magii minunaţi,
Că un Împărat se naşte, cu toţi au fost tulburaţi,
Şi-ntr-un gând cu viclenie, tot poporul cu Irod,
Căutau să afle unde? se va naşte prin norod.

2. Şi cu multă viclenie, Scriptura au cercetat,
Şi-au găsit scris de Profetul, ce pe toţi i-a luminat,
În Betleemul din Iudea, Cuvântul a pre-vestit,
Se va naşte Împăratul, într-o iesle umilit.

3. Dar în timp ce pe norod, vestea bună ia-ntristat,
Iată că un cor de Îngerii, cântau Slavă ne-ncetat,
La Păstorii din câmpie, Ei li sa-u descoperit,
Şi le-au zis Slăvit să fie, azi Cuvântul s-a împlinit.

4. O ce marei Bucuria, pentru cei ce La-u primit,
Când în alţi fierbea Ura, ce pe toţi i-a împietrit,
Căutau cu-nverşunare, ca să ştie pas cu pas,
Locul unde se va naşte? câtă vreme a mai rămas.

5. Iar Irod cu vicleşug, Magilor le-a poruncit,
Să îi de-a şi lui de ştire, după cel vor fi găsit,
Dar în vis ia înştinţat, Dumnezeul Prea-Înalt,
Să nu se-ntoarcă prin norod, să nu mai de-a pe la Irod.

6. Irod sa mâniat în sine, şi văzânduse-nşelat,
A dat cu ură o poruncă, ce pe toţi ia-nspăimântat,
Să omoare fără milă, pruncii de la doi ani în jos,
Cu gândul că să-L omoare, pe Domnul Isus Hristos.

7. Iar o oaste înarmată, fără milă a pornit,
Să omoare Pruncuşorul, care dormea liniştit,
El are în cer un Tată, care este vegheator,
Şi prin Iosif şi Maria, La scăpat din mâna lor.

8. De când A venit în Lume, Domnul a fost prigonit,
Şi de mic purtat pe braţe, pe Satan la biruit,
El este Biruitorul , ce şi-A Mântuti poporul,
Căci în orice încercare, biruinţa El o are !

9. Iată Mielul cel de Jertfă, ce va muri pentru păcat,
N-a fost primit cu Osanale, când în Lume A intrat,
Nu sa găsit vre-un loc în casă, în condiţi Să se nască,
Doar un loc în umilinţă, A avut ca locuinţă.

10. Sa pus pământul în mişcare, forfota e foarte mare,
Căci Isus vestea mereu, Calea, Viaţa-S numai Eu,
Nu mai este altă Cale, altă Uşă de salvare,
Şi de nu intraţi pe Ea, nu aveţi Mântuirea.

11. Cărturari şi Farisei, învăţaţi dintre ei,
Mereu se-npotriveau, Cuvântul Vieţi nu-l primeau,
Şi sau poticnit în El, în Fiul Lui Dumnezeu,
Dar acei ce Îl primesc, Mântuirea o găsesc.

12. Iată ziua Mântuiri, pentru tine prieten drag,
Nu mai sta prea mult pe gânduri, calcă-al Mântuiri prag,
Vino să primeşti Viaţa, Ce vine din veşnicii,
Să fi şi tu în oastea sfântă, să-i cânţi şi tu cu Îngerii.

13. Isus a fost pe-acest pământ, şi în Noul Legământ,
A dat porunci şi-nvăţături, ce stau scrise în Scripturi,
Biblia e tot Cuvântul, pentru noi Candela Vieţi,
Care duce înspre Domnul, înspre zorii dimineţi.

Amin
Slăvit să fie Domnul!


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 3243
  • Export PDF: 5
Opțiuni